stiri Braila – debraila.ro

Ce spun procurorii? | Nicu Taranu si Perche au santajat administratorul unei sali de jocuri, pentru a ii lua aparatele

Iancu Nedelcu, zis „Nicu Taranu”, in varsta de 66 de ani, unul dintre veteranii lumii interlope, a ajuns in spatele gratiilor pentru 30 de zile, fiind acuzat de santaj si instigare la distrugere, potrivit informatiilor obtinute in exclusivitate de DEBRAILA.ro.

Si unul dintre apropiatii sai, Lucian Bolboceanu, zis „Perche”, a fost arestat preventiv in acelasi dosar, insa pentru complicitate la santaj, tulburarea ordinii si linistii publice si distrugere in forma continuata.

Instanta, in speta Judecatoria Braila, a admis, marti seara, propunerea procurorului de caz, insa hotararea poate fi contestata la Tribunal.

Se pare ca infractiunile au fost savarsite in perioada iunie-octombrie 2020 si au legatura cu salile de jocuri de noroc. Mai exact este vorba despre distrugerea unor aparate de joc de catre Bolboceanu si santajarea unui operator economic care presteaza astfel de activitati de catre Nedelcu.

Potrivit procurorilor, Iancu Nedelcu „a exercitat acte de constrangere asupra unui administrator al unei sali de jocuri de noroc din municipiu, cu intentia calificata de a i se ceda dreptul de folosinta a unor aparate de tip slot-machine”.

Totodata, noteaza anchetatorii, Lucian Bolboceanu „a distrus, in mod repetat, aparatele de jocuri detinute de administratorul in cauza, in scopul determinarii persoanei vatamate sa cedeze constrangerii”.

Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe langa Judecatoria Braila.

Comentarii