stiri Braila – debraila.ro

CE S-A ÎNTÂMPLAT cu brăileanul care A BĂTUT trei polițiști: după o lună de la incident, instanța a dispus internarea medicală provizorie

Pe 16 martie, un brăilean de 59 de ani a bătut nu mai puțin de trei polițiști, printre care și o femeie, după ce a reușit să îi ia din mână tonfa unuia dintre oamenii legii. Polițiștii încercau să-l imobilizeze, fiind solicitați de vecinii bărbatului să intervină.

După o lună de zile de la incident, mai exact la sfârșitul săptămânii trecute, Judecătoria Brăila a admis propunerea procurorului de caz și a dispus internarea medicală a individului.

De pe 17 martie și până pe 21 aprilie, au existat nu mai puțin de 9 termene pentru a fi luată decizia, în condițiile în care totul depindea de expertiza medico-legală psihiatrică efectuată de Serviciul de Medicină Legală.

„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila şi dispune luarea măsurii de siguranţă a internării medicale a suspectului până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol”, se arată în soluția pe scurt a instanței.

Internarea medicală provizorie este o măsură procesuală privativă de libertate, dispusă de instanţă în cazul unui suspect sau inculpat, dacă acesta este bolnav mintal ori consumator cronic de substanţe psihoactive, atunci când luarea măsurii este necesară pentru înlăturarea unui pericol concret şi actual pentru siguranţa publică.

În ziua incidentului violent, agenții de poliție, doi bărbați și o femeie, au fost chemaţi pentru că individul, extrem de agresiv, vandaliza maşina unui vecin. Individul, cu mai multe internări la Psihiatrie la activ, este, la acest moment, cercetat pentru ultraj și distrugere.

Imaginile surprinse de un martor au devenit virale la nivel național. Doar pe pagina de Facebook DEBRAILA.ro, filmulețul a adunat peste 1,8 milioane de vizualizări, 14.500 de aprecieri și peste 3.000 de distribuiri. (IMAGINILE AICI)

Exclusiv | DECLARAT PIERDUT: Bolnavul psihic care a bătut trei polițiști a fugit de la UPU, unde fusese trimis de la Psihiatrie | Ping-pong între instituții: Poliția verifică modul în care a părăsit spitalul, Psihiatria spune că l-a trimis la UPU pentru că era rănit

Comentarii