stiri Braila – debraila.ro

Ce piese statement să alegi pentru livingul tău

Orice design, de orice stil, se bazează pe reguli de bază comune, reguli de compoziție, proporții de volume și de culoare, cărora le adaugi potrivire între mobilier și finisaje și, mereu, o tușă personală. Indiferent de stilul arhitectural, că e minimalism sau tinde spre maximalism, fiecare încăpere are nevoie de măcar o piesă statement, fie ea una mai potolită sau chiar ceva ieșit din comun. Pentru a da personalitate unei camere, mai ales camera de zi, unde petreci cel mai mult timp și primești musafirii, un element de accent poate aduce acel „ceva” care să facă din acea încăpere una cu adevărat specială.

Ce este un element statement? Acest cuvânt vine din limba engleză și se referă la o piesă care să iasă puternic în evidență, să atragă atenția și să stârnească interesul privitorilor. În contextul designului de interior, variantele sunt infinite. De la culori la mobilier, decorațiuni, până la pereți sau pardoseli, orice poate fi un element statement în casa ta, e nevoie doar de puțină creativitate. Pentru a-ți stimula imaginația, îți dăm o listă de opțiuni pentru elementul tău de accent, care să dea un plus de personalitate și de viață livingului tău, în orice stil de design preferi. 

  1. Artă pe pereți

Un perete gol este ca o pânză pregătită să fie decorată după bunul plac, în cele mai creative moduri posibile. Din felurile în care o o poți face, îți propunem să încerci un gallery wall – peretele galerie. Aici te poți juca cu mai multe imagini, fotografii, portrete de dimensiuni diferite și, dacă te simți creativ și curajos, poți încerca și modele diferite de rame. 

Dacă nu ești fan mozaic de imagini, poți alege o piesă mare, impozantă. Un tablou mare, realizat într-un stil compatibil cu restul livingului, care să pornească discuții și să te facă să îl privești cu drag de fiecare dată când îl zărești. O altă idee de încercat este un tablou în mai multe elemente – o imagine compusă din 3 pânze poate crea un accent interesant și de bun gust. 

Pentru cei ce nu îndrăgesc decorațiunile de pe pereți, dar simți nevoie de culoare în viața ta, think outside the box! Poți alege un perete accent, vopsit într-o culoare aparte, ori poți crea un design special pe perete, prin tehnici simple, dar de efect. Pereții nu trebuie să fie doar limitativi, ci ne pot prelungi vizual spațiul, invitându-ne ca, „trecând prin ei”, să ajungem la amintiri frumoase, peisaje sau artă pură care să spună ceva și să învioreze încăperea. 

  1. Mobilă jucăușă

Moda second hand a revenit în ultimii ani, mai ales pentru haine. De ce pomenim asta în domeniul amenajărilor de interioare, mai ales când vine vorba de piese statement? Pentru că poți găsi comori prin ceea ce alți consideră gunoi și poți da de piese unice, retro, cu patină, cu elemente care nu se mai găsesc, ce pot da un aer cu totul unic livingului tău. Printr-o oglindă cu o ramă foarte veche, un birou sau o masă de toaletă din lemn masiv, o comodă de ani ’60, care să ne amintească de familia Jetson, fiecare piesă care să vină dintr-un timp anume aduce cu ea povești, încărcătură emoțională și mai ales interes vizual. Poți opta pentru o culoare care să spargă paleta cromatică aleasă, dar să o și completeze armonios. Un pont bun este să cauți pe grupuri, la târguri de vechituri, în talciocuri și pe site-uri care vând la mâna a doua, pentru că găsești tot felul de chilipiruri cu o poveste și un potențial mult mai mare decât ce se găsește acum. 

  1. Un covor prețios

Deși moda covoarelor sau a preșurilor a apus, din comoditate în principal, un covor sau un preș aduc foarte multe avantaje acolo unde sunt amplasate. Pe lângă calitatea de antifonare (foarte utilă la bloc), dar și cea de menținere a unei podele călduroase și confortabile, aportul vizual al unui covor este subapreciat de multe ori. Un covor poate delimita spații, leagă vizual anumite piese (canapeaua și măsuța de cafea, locul de mâncat, patul și noptierele) și aduce o pată de culoare de care nu știai că ai nevoie. De asemenea, un covor aduce și un plus la capitolul textură, fiind și un accent tactil. 

De la revenirea covoarelor persane, la cele foarte pufoase și lungi, la preșuri mici și colorate, fiecare poate să atragă atenția, să te relaxeze și să dea o notă personală. 

  1. Corpuri de iluminat unice – candelabre/lustre

Când preferi un interior minimalist, organizat și potolit, poți alege o piesă care să iasă în evidență sau să atragă atenția, dar fără să depășească principiile stilului ales. Minimalist sau maximalist, orice living are nevoie de un corp de iluminat și niciodată nu poți da greș când alegi candelabre/lustre

Un candelabru este o piesă care dintotdeauna a creat interes vizual în planul superior al camerelor, a adus un plus de rafinament și eleganță și a răspândit lumina într-un mod unic, dând o stare extraordinară în serile în care este folosit. Candelabrele pot fi cele cu aspect clasic, dar și noi, reinterpretate, cu un aer fresh, cu tematică sau simpliste. Alături de lustre, acestea pot avea mai mulți duli, deci poți alege de câtă lumină să te bucuri. 

Din mulțimea de candelabre/lustre de pe Dinamic – Electric poți alege ce este mai potrivit pentru tine, în așa fel încât să faci un statement în living și nu numai. De la tije, la abajururi, decorațiuni, culori, metal sau sticlă, ele dispun de atâtea elemente, că sigur poți crea un design complet în casă alegând modelul cel mai potrivit. 

Să știi să păstrezi un echilibru între un design banal și unul încărcat este o adevărată artă. Când apelezi la bun gust, la calea de mijloc și menții niște proporții, atingi nu perfecțiunea, ci acel „sweet spot” al confortului tău. Apelează la creativitate, la curiozitate și găsește ce piese îți plac pentru a crea un statement în căminul tău!

Comentarii