stiri Braila – debraila.ro

Cazasu și Chiscani, CAMPIOANELE Brăilei: populația din cele două comune depășește populația orașelor Făurei și Însurăței | Recensământ: comunele de lângă municipii, creșteri ale populației între 2011 și 2021

România a pierdut peste un milion de oameni din populația rezidentă în zece ani, potrivit datelor provizorii ale Recensământului Populației și Locuințelor. Cu excepția județelor Ilfov, Bistrița Năsăud și Suceava, toate județele țării au înregistrat o scădere a populației.

Totuși, există șapte județe unde populația a scăzut cu peste 10%, Brăila aflându-se pe locul IV (12,38%) în acest top. Aproximativ 40.000 de persoane a pierdut județul Brăila după 2011, când înregistra 321.212 de locuitori.

Din cei 281.452 de brăileni, 145.387 sunt femei (51,7%), iar 172.533 trăiesc în mediul urban (61,3%). Totodată, cifrele publicate de Institutul Național de Statistică arată că vârsta medie a populației rezidente pentru județul Brăila este de 45,3 ani, cu 2,4 ani mai mare decât cea de la Recensământul din 2011 și cea mai mare din Regiunea Sud-Est.

Și municipiul Brăila a pierdut peste 25.500 de locuitori între 2011 și 2021.

În ceea ce privește structura etnică, cea mai numeroasă etnie din județul Brăila este cea romă, respectiv 7.435 de persoane (3% din populație). Rușii lipoveni se situează pe locul II, comunitatea numărând 1.759 de persoane.

Cazasu și Chiscani, CAMPIOANELE Brăilei

Recensământul din 2021 arată faptul că mai toate unitățile administrativ-teritoriale (n.r. UAT-uri) aflate în vecinătatea municipiilor au înregistrat o creștere importantă a populației după 2011. Și în județul Brăila se reflectă acest scenariu: de altfel, Chiscani și Cazasu sunt singurele UAT-uri unde populația a crescut!

Astfel, Chiscani a devenit comuna cu cea mai mare populație din județul Brăila – 6.151 de locuitori, cu o creștere a valorii populației de aproximativ 15% (5.340 locuitori, în 2011). A doua cea mai mare comună ca populație este Viziru, cu 5.528 locuitori (o scădere cu 6,4% față de 2011).

La Cazasu, din punct de vedere procentual, creșterea este mai mare, respectiv cu 22,86%, însă populația a crescut cu 672 de locuitori – față de 811, în cazul Chiscaniului. Cazasu are 3.611 locuitori.

Populația comunelor Chiscani și Cazasu (9.762 locuitori) depășește populația orașelor Făurei și Însurăței (8.878 locuitori – Făurei <3.008 locuitori> și Însurăței <5.870 locuitori>).

Ianca rămâne cel mai mare oraș din județul Brăila ca populație, după municipiu, cu 8.969 de locuitori, iar Făurei cel mai mic.

La popul opus, comuna cu cea mai mică populație din județul Brăila este Racovița, cu 892 locuitori (1.149 locuitori, în 2011).

Sursa: HotNews.ro
Comentarii