stiri Braila – debraila.ro

CAZ PENAL | Bunea Stancu și PNL. Contractul de 13 milioane euro pentru asfaltarea străzilor: soțul șefei femeilor din PNL a făcut parte din COMISIA de licitație care a desemnat câștigătorul, deși a fost ANGAJAT la Concivia, firma care a și obținut contractul

Caz cu implicații penale la licitația organizată de Primăria Brăila pentru asfaltarea străzilor din municipiu în următorii trei ani.  Contractul de aproape 65 de milioane de lei a fost câștigat, la începutul acestui an, de o asociere formată din două firme, respectiv Concivia și Promotas. ▬ Societatea care conduce asocierea, Concivia, este cunoscută publicului prin prisma faptului că este controlată de fostul baron Gheorghe Bunea Stancu. ▬

Implicațiile penale au fost aduse în atenția opiniei publice, în mod indirect, de PNL-istul Cătălin Canciu, candidat la Primăria Brăila. Există însă un aspect pe care Canciu nu l-a menționat public: faptul că încălcarea Codului Penal în cazul licitației vine dintr-o zonă care nu îi este deloc străină.

După ce a fost anunțat câștigătorul licitației, cel mai vocal politician care a acuzat „dijmuirea banului public” și alimentarea” firmei lui Bunea Stancu, ridicând semne de întrebare cu privire la corectitudinea procedurii, a fost PNL-istul Cătălin Canciu, inspector școlar general și „mâna dreaptă” a deputatului Alexandru Popa – liderul liberalilor brăileni. 

PNL Brăila. Din dreapta: Canciu, Alexandru Bucalău, Alexandru Popa și Cici Bolovan 

Canciu, care conduce Inspectoratul Școlar Județean și, recent, a fost prezentat drept candidatul PNL pentru fotoliul de primar al Brăilei, mai declara, cu privire la contractul câștigat de Concivia, că nu își imagina „cât este de mare caracatița de la Brăila”. Indirect, liberalul lansa un atac la adresa social-democratului Marian Dragomir, primarul Brăilei, cu trimitere la faptul că Gheorghe Bunea Stancu a condus, până în 2014 – când a fost săltat de procurorii anticorupție, PSD și Consiliul Județean.

În mod paradoxal, în ciuda acestor acuzații, unul dintre membrii comisiei de licitație pentru atribuirea contractului de asfaltare, câștigat de Concivia, a fost chiar soțul adjunctei lui Canciu de la Inspectoratul Școlar, Cici Mihaela Bolovan (foto) – unul dintre cei mai apropiați oameni ai șefului învățământului. Mai mult decât atât, Cici Bolovan, inspector școlar general adjunct, a intrat în PNL la invitația lui Canciu, iar, între timp, a ajuns să ocupe și o funcție la vârf, mai exact președinte al Organizației Județene de Femei a PNL Brăila.

Dincolo de calitatea de membru în comisia Primăriei Brăila, organism care a atribuit contractul de 65 de milioane de lei, Dumitru Virgil Bolovan, partenerul de viață al PNL-istei din fruntea inspectoratului școlar, a mai avut o „calitate” dezvăluită chiar de declarație de avere a soției sale. Această calitate face ca prezența sa în comisia de licitație să fie de natură penală.

Mai exact, Dumitru Virgil Bolovan, membru al comisiei care a gestionat licitația câștigată de Concivia, a fost angajat chiar la Concivia, firma controlată de fostul baron Gheorghe Bunea Stancu. Potrivit declarației de avere a PNL-istei Bolovan din 2022 (foto), soțul acesteia a încasat un venit anual de 57.600 de lei de la SC Concivia SA.

Dumitru Virgil Bolovan s-a angajat la Primăria Brăila, ca inspector la Direcția Tehnică, în februarie 2022, în urma unui concurs. În mod evident, anterior a lucrat pentru Concivia.

Interesant este faptul că și în declarația de avere a PNL-istei Cici Bolovan din 2023 (foto) apar venituri încasate de soț de la firma controlată de Bunea Stancu, însă o sumă mai mică, 5.000 de lei, dar și veniturile de la Primăria Brăila și veniturile înregistrate pe PFA. 12.000 de lei este suma primită de PFA-ul lui Dumitru Virgil Bolovan, care are ca obiect de activitate „activități de consultanță pentru afaceri și management”. 

Revenind la licitația pentru asfaltarea străzilor din municipiu, soțul PNL-istei Cici Bolovan a fost unul dintre cei cinci membri titulari ai comisiei care a desemnat câștigătorul contractului. Conflictul de interese care se naște din această situație este simplu și stă scris în Codul Penal: Dumitru Virgil Bolovan a făcut parte din comisie, deși la licitație a participat și firma care l-a avut ca angajat, fără să mai punem la socoteală și  victoria Concivia în această procedură.  

În plus, în calitate de membru al comisiei, Bolovan a semnat o declarație pe propria răspundere prin care își asuma că nu se află în conflict de interese, deși este evident că știa unde a fost angajat și avea acces la numele firmelor înscrise la procedură.

Codul Penal lasă o singură „portiță” pentru funcționarii publici aflați în situația lui Dumitru Virgil Bolovan: dacă acesta ar fi fost angajat al Concivia cu mai mult de 5 ani în urmă, nu ar fi fost vorba despre o faptă de natură penală.

În cazul lui Bolovan, cel puțin în anul 2021, deci cu doar trei ani în urmă, a fost angajat al Concivia, firma care a fost desemnată, în 2024, câștigătoare a unei licitații publice. Din comisia de licitație a făcut parte și Bolovan, care, după ce a plecat de la firma controlată de Bunea Stancu, s-a angajat la Primăria Brăila.

Ce spune Codul Penal?

ARTICOLUL 301 / CONFLICTUL DE INTERESE:

Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.”

Comentarii