Consilierul municipal Catalin Hagiu a fost ales, sambata, in functia de presedinte al Organizatiei Municipale a PNL, fiind singurul candidat inscris in cursa. Totodata, au fost alesi si cei doi prim-vicepresedinti ai organizatiei, consilierii municipal Petrica Popa si Sorin Ionita.
Deputatul Vasile Varga, presedintele interimar al Organizatiei Judetene PNL, a precizat, prin intermediul unui text postat pe o retea de socializare, ca „organizatia municipala s-a dovedit a fi una deschisa si vie, vorbindu-se fara menajamente despre problemele PNL”.
„Faptul ca nu am avut un mesaj coerent pana acum, am mizat la un moment dat prea mult pe un premier Dacian Ciolos care ne-a tras in jos, nu am reusit sa ne mobilizam, poate chiar nu am fost ancorati la agenda publica. De asemenea, am recunoscut fatis ca fuziunea nefinalizata si vesnicele interimate nu au dus la o omogenizare a celor doua formatiuni PNL si PDL in marele PNL, nu am avut incredere unii in altii, nu am actionat mereu unitar. (…) Cred ca marea provocare a celor care reprezinta noua conducere a PNL la nivel de municipiu este aceea de a fi o voce mult mai puternica si de a gasi mesajele potrivite ca sa atraga atentia asupra substantei pozitiilor noastre”, a aratat Varga.
Pe 22 aprilie, liberalii braileni urmeaza sa isi aleaga presedintele, fostul viceprimar Alexandru Danaila fiind, pana la acest moment, singurul candidat.
Foto: MD Press