Curtea de Apel Galați a pronunțat, joi, sentința definitivă în dosarul de corupție care l-a detronat pe fostul baron Gheorghe Bunea Stancu de la șefia Consiliului Județean.
Instanța superioară a menținut dispozițiile pronunțate de Tribunalul Vrancea pe 7 aprilie 2020. Astfel, Gheorghe Bunea Stancu și ceilalți inculpați au fost achitați.
Astfel, rămâne definitivă și respingerea cererilor DNA de confiscare speciala si ridicarea măsura sechestrului asigurator de pe bunurile mobile și imobile ale unora dintre inculpați, printre care si fostul baron.
Stancu a fost achitat pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată – pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă continuată – pe motiv că fapta nu este prevazută de legea penală și conflict de interese, tot pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală. Motivarea achitarilor, respectiv „fapta nu este prevăzută de legea penală”, a fost aplicată în cazul tuturor celorlalți inculpați.
Totodată, instanța a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurator, instituită de procurori, asupra mai multori bunuri care îi aparțin lui Gheorghe Bunea Stancu: „imobil situat în mun. Brăila, format din cladiri cu o valoare impozabilă de 1.940.892,26 lei; imobil situat în mun. Brăila, format din clădiri cu o valoare impozabilă de 1.323.620,25 lei; teren în suprafață de 340 mp; suma de 3650 euro ridicată cu ocazia percheziției domiciliare”.
În octombrie 2014, procurorii DNA Galați au trimis în judecată nu mai puțin de 18 inculpați, lotul avându-l în prim-plan pe Gheorghe Bunea Stancu, fost președinte al Consiliului Județean. Dosarul a devenit public la începutul lunii august 2014, când Bunea Stancu a fost săltat de mascați din biroul său, dus la audieri și reținut pentru 24 de ore, pentru ca apoi să fie arestat preventiv.