stiri Braila – debraila.ro

Braileni, ATENTIE la escroci! Un barbat s-a prezentat drept angajat al Primariei si l-a lasat pe un batran fara 500 de lei, in zona Garii

Un batran de 78 de ani a ramas fara 500 de lei, bani din pensia pe care doar ce o incasase, dupa ce, la sfarsitul saptamanii trecute, a fost inselat de un barbat care s-a prezentat ca fiind angajat al Primariei. Totul s-a intamplat pe 25 februarie, in apropierea oficiului postal de langa Gara.

Escrocul a costat victima, despre care, cel mai probabil, stia ca doar ce-si ridicase pensia, si, recomandandu-se ca fiind functionar al Primariei, a intrebat-o daca doreste sa primeasca alimente gratuite din partea institutiei.

Batranul a fost de acord, moment in care barbatul cautat acum de politisti i-a cerut 500 de lei imprumut pentru a plati „ceva”, motivand ca si-a uitat portofelul la birou si promitandu-i ca ii va inapoia banii cand vor ajunge la Primarie pentru a ridica alimentele.

Intrucat a fost lasat sa-l astepte cateva minute pe asa-zisul functionar in zona oficiului postal, iar acesta nu s-a mai intors, braileanul si-a dat seama ca a fost inselat si a apelat la oamenii legii.

In cauza s-a deschis dosar penal, politistii efectuand cercetari pentru a-l identifica pe escroc.

Comentarii