stiri Braila – debraila.ro

Brăila, orașul unde și șoferii de autobuz pică testul antidrog: POZITIV la 3 substanțe – șofer de 51 de ani

Caz incredibil la Brăila, unde un șofer de autobuz a picat DrugTest-ul. Potrivit unor surse judiciare, testul a ieșit pozitiv în cazul a trei substanțe psihoactive.

Pe 5 octombrie, în jurul orei 12:30, polițiștii Biroului Rutier l-au tras pe dreapta pe șoferul Braicar – operatorul de transport public de călători din municipiu.

Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, conducea un autobuz pe strada G-ral Eremia Grigorescu.

Șoferul a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul indicând consumul de substanțe psihoactive.

“Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice”, a precizat IPJ Brăila.

Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

În ultima perioada, conform informațiilor furnizate de Poliție prin intermediul comunicatelor de presă, a crescut considerabil numărul șoferilor brăileni care pică la testul antidrog.

Mai mult decât atât, în urmă cu aproximativ o lună de zile, o adolescentă de 17 ani s-a urcat la volan și a ieșit cu mașina de pe șosea, înainte de urcarea pe podul de la Apollo. Tânăria a fost testata pozitiv la cocaină, metamfetamina si benzilpiperazină.

În accident și-a pierdut viața chiar fratele șoferiței de ocazie, în vârstă de 16 ani, pasager în autoturism.

Comentarii