stiri Braila – debraila.ro

Braila este orasul din Romania cu CEA MAI IMBATRANITA populatie | A pierdut 13% din populatie in aproape 20 de ani

In ultimii cinci ani, ponderea segmentului tanar, sub 15 ani, in populatia totala a scazut progresiv, ajungand la 14,8% in 2018, in timp ce numărul romanilor de peste 65 de ani l-a depasit pe al celor sub 15 ani incepand cu anul 2014, potrivit unei analize EY. Varsta medie in Romania a crescut cu aproximativ 4 ani in ultimele doua decenii, ajungand la 41 ani in 2018.

Comparativ cu media natională, media de varsta a locuitorilor din orasele cu peste 100.000 de locuitori este mai ridicata, 42,3 fata de 41,2 la nivelul intregii tari.

Orasul cu cea mai tanara populatie din Romania este Suceava, cu o varsta medie de 39,5 ani si cu doar una din opt persoane cu varsta de peste 65 ani, in timp ce, la popul opus, municipiul Braila are cea mai imbatranita populatie, cu o varsta medie de 44,1 ani. 

In Braila, 18% din totalul populatiei are peste 65 de ani, mai arata studiul citat. Totodata, Braila mai bifeaza o premiera: este orasul din Romania cu cea mai mare scadere inregistrata, pierzand 13% din populatie in perioada 2000-2018.

Bucurestiul se afla in top 10 orase cu varsta cea mai ridicata din Romania, clasandu-se pe locul 9 cu 42,6 ani, la o diferenta foarte mica de media nationala (42,2).

Analiza a fost realizata pe baza datelor de la Institutul National de Statistica, respectiv populatia dupa domiciliu – numarul de persoane de cetatenie romana si domiciliul pe teritoriul Romaniei, delimitat dupa criterii administrativ-teritoriale in anul 2018.

„La fel ca in alte tari, orasele din Romania se confrunta, pe langa problemele demografice, cu provocari legate de dezvoltarea si durabilitatea infrastructurii, sanatatea populatiei, bunastarea si facilitatile de locuire. Costurile ridicate, poluarea, schimbarile climatice si cresterea traficului au deja efecte reale asupra populatiei urbane, continuand sa constranga din ce in ce mai mult atractivitatea oraselor mari si capacitatea lor de a creste, fapt constatat in intreaga lume”, a declarat Adriana Tabac, Director Marketing si Comunicare EY Romania.

Comentarii