Executivul a modificat, joi, prin Hotarare de Guvern, regulile de ridicare a masinilor care stationeaza neregulamentar pe carosabil, dar si a celor parcate pe trotuare. Potrivit notei de fundamentare, argumentul a fost ca operatiunea este una utila si deserveste interesul public deoarece urmareste fluidizarea circulatiei pe drumurile publice.
Primarul Marian Dragomir a precizat pentru DEBRAILA ca operatiunea de ridicare a masinilor nu trebuie transformata intr-un abuz: ”Asteptam sa vedem documentul complet, urmeaza sa-l analizam. Consider ca e necesar. Trebuie ridicate mai ales masinile celor care sfideaza.”
Conform expunerii de motive, ”ridicarea vehiculelor trebuie sa fie posibila pentru toate situatiile in care are loc o stationare neregulamentara”, nu doar pe partea carosabila, ci si de pe pistele obligatorii pentru pietoni si/sau biciclişti ori benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare.
”Se propune abrogarea prevederii care permitea stationarea autovehiculului pe trotuar, atunci cand latimea minima a trotuarului lasat la dispozitia pietonilor era de cel putin un metru. In multe situatii, aceasta prevedere a permis savarsirea unor abuzuri si, in general, desconsiderarea dreptului pietonilor la conditii civilizate de deplasare pe drumul public”, se mai mentioneaza in expunerea de motive.
Masura ridicarii nu va fi dispusa sau, daca a fost dispusa, executarea ei va inceta daca in vehicul e vizibila prezenta unor persoane. Aplicarea masurii nu se justifica in situatia unui vehicul care realizeaza actiuni de interventie sau misiuni care au caracter de urgenta.
Totodata, transportul la locul de depozitare nu se mai executa daca, pana la initierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezinta la locul ridicarii si este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. In acest caz, se suporta doar contravaloarea operatiunii de ridicare. Depozitarea se face numai in spatii corespunzatoare, special amenajate de catre administratorul drumului public sau, dupa caz, de catre administratia publica locala.
Vehiculul ridicat se restituie dupa ce se face dovada achitarii tarifului aferent operatiunii/operaţiunilor efectuate, in baza documentelor care atesta proprietatea sau detinerea legala a acestuia.
Programul de restituire a vehiculelor depozitate in spatiile special amenajate se asigura prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore.