stiri Braila – debraila.ro

ATAC SANGEROS in Obor: TREI barbati au fost INJUNGHIATI in spatele unui bloc | AGRESORUL a ajuns in spatele gratiilor

Braileanul care, in urma cu doua zile, a injunghiat trei barbati aflati in spatele blocului AC3 a fost arestat preventiv. Instanta l-a trimis in spatele gratiilor pentru 30 de zile pe Nicusor Raducan, acuzat de tentativa la omor.

In seara zilei de luni, 13 ianuarie, in jurul orei 22:00, politistii au fost solicitati sa intervina in cartierul Obor, unde trei persoane au fost atacate cu un cutit de catre un individ necunoscut. Se pare ca victimele, barbati cu varste de 33, 34 si, respectiv, 42 de ani, se aflau in spatele blocului, in jurul unui gratar, moment in care a aparut si Raducan.

Un conflict spontan a declansat atacul sangeros: agresorul i-a injunghiat cu un cutit pe cei trei barbati, apoi a fugit.

Victimele au fost transportate la spital. Unul dintre raniti a suferit leziuni serioase, ajungand la Terapie Intensiva.

Cateva ore mai tarziu, Nicusor Raducan, in varsta de 46 de ani, s-a prezentat la sediul Politiei, recunoscandu-si fapta. Dupa ce a fost audiat, individul a fost retinut pentru 24 de ore, iar apoi, in dupa-amiaza zilei de marti, prezentat judecatorului de drepturi si libertati cu propunere de arestare preventiva.

Comentarii