stiri Braila – debraila.ro

Anti-PSD-istul Popa a adus 4 PSD-iști în PNL: deputatul Paladi și Bordea – apropiata sa, dar și primarii comunelor Chiscani și Viziru | Când a candidat la șefia PNL, Popa a promis că scapă de “PSD-iștii din PNL”

Deputatul Alexandru Popa, președintele PNL, a anunțat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că patru membri PSD au trecut în tabăra liberalilor. Este vorba despre deputatul George Adrian Paladi, consilierul județean Daniela Bordea – considerată o apropiată a parlamentarului, dar și Costică Cojea, primarul Chiscaniului și Cornelia Măcrineanu, primarul comunei Viziru.

Cojea, Măcrineanu și Bordea, fiind aleși locali, nu pot să se înscrie oficial în PNL întrucât și-ar pierde mandatele, fapt care nu este valabil și pentru parlamentarul Paladi.

Totuși, primarii Chiscaniului și Vizirului au anunțat că la următoarele alegeri, în 2024, vor candida din partea PNL.

În urmă cu o lună și jumătate, deputatul Paladi a candidat pentru fotoliul de președinte al PSD Brăila, însă a pierdut în fața lui Francisk Iulian Chiriac, președintele Consiliului Județean.

Interesant este faptul că, în 2021, atunci când a candidat la șefia PNL Brăila, Alexandru Popa a avut un discurs axat pe excluderea din PNL a membrilor suspectați de “blaturi” cu PSD.

“Vreau să aduc un nou suflu în filiala PNL Brăila, o nouă echipă prin care să putem să construim și să ne batem cu adevărat cu PSD. Din punctul meu de vedere, în primul și în primul rând, trebuie să scăpăm de PSD-iștii din PNL și o să-i enumăr la momentul oportun”, declara, la acel moment, Popa.

După ce a fost ales președinte al filialei, Alexandru Popa a și propus excluderea mai multor liberali, printre care Vasile Varga și Florin Cîrligea, acuzându-i ca sunt “PSD-iști”, însă forurile superioare din PNL nu au confirmat deciziile.

Foto: Obiectiv

Comentarii