stiri Braila – debraila.ro

Angajat Seroplant LOVIT de o șoferiță, pe Drumul Hoților: lucra la toaletarea copacilor!

Un angajat Seroplant, aflat în timpul serviciului, a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină.

Accidentul s-a produs, luni, în jurul orei 11:10, pe Șoseaua Națională Veche – “Drumul hoților”.

Potrivit primelor informații, o femeie, în vârstă de 35 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Națională Veche, dinspre Șoseaua Buzăului către strada Anton Pann, aflându-se în depășirea obstacolelor de pe carosabil, respectiv crengi rezultate în urma toaletării copacilor, ar fi acroșat un bărbat.

Victima, în vârstă de 45 de ani, se afla pe partea carosabilă, pe sensul opus de deplasare al autovehicului.

În urma impactului, angajatul Seroplant a fost rănit. Acesta a ajuns la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Atât șoferița, cât și bărbatul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Totodată, și ITM va face verificări, întrucât este vorba despre un accident de muncă.

Comentarii