Un grav accident rutier s-a produs, marți seară, în jurul orei 18:40, pe drumul european 584, în apropiere de Însurăței.
Potrivit Poliției, un cetățean bulgar de 28 de ani, care conducea un autoturism dinspre comuna Viziru către orașul Însurăței, pe un pod, ar fi efectuat o depășire a unei coloane de vehicule, încălcând marcajul longitudinal simplu continuu și lovind frontal o mașină aflată pe sensul opus, la volanul căreia se afla un bărbat, în vârsta de 34 de ani, din Iași.
În urma impactului, autoturismul bulgarului a ricoșat într-un TIR condus de un cetățean ucrainean de 50 de ani – autotren pe care șoferul vinovat de producerea accidentului l-ar fi depășit anterior.
Patru persoane au fost rănite, două dintre acestea fiind prinse între fiarele contorsionate: șoferul bulgar și cel român, dar și două femei – pasagere în autoturisme.
Conducătorii auto din România și Ucraina au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cazul șoferului bulgar nu a fost posibilă testarea din cauza rănilor suferite, fiindu-i recoltate probe biologice la spital.
Traficul a fost blocat pe DE 584 timp de aproximativ două ore și jumătate.