Marian, un adolescent din satul Esna, si-a pierdut viata la doar 15 ani, in timp ce se afla pe un scuter. A iesit de pe un drum comunal pe drumul national 22 fara sa se asigure si a fost izbit in plin de o autoutilitara care circula dinspre Ramnicu-Sarat spre Braila.
Baiatul se indrepta catre o statie de autobuz pentru a-si astepta mama. Femeia, care se intorcea de la serviciu, si-a gasit fiul fara suflare atunci cand autobuzul a ajuns in statie.
Accidentul a avut loc vineri seara, in jurul orei 18:40.
Soferul, un brailean de 32 de ani, a incercat sa evite impactul, iesind de pe carosabil. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
In cauza, conform procedurii, s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpa.
Comentarii