stiri Braila – debraila.ro

ACCIDENT MORTAL între Însurăței și Bărăganul: șoferul vinovat A MURIT! | În depășire, a lovit altă mașină și s-a răsturnat pe câmp

Un grav accident rutier s-a produs, joi dimineața, în jurul orei 08:00, pe drumul european 584, între Însurăței și Bărăganul. Au fost implicate trei autovehicule, iar unul dintre conducătorii auto și-a pierdut viața.

Un bărbat din București, în vârstă de 68 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DE 584, dinspre Slobozia către Brăila, s-ar fi angajat într-o depășire, moment în care a lovit un alt autovehicul care circula pe sensul opus de mers.

Din impact, primul autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile, iar vehiculul lovit a acroșat un alt autovehicul.

Șoferul de 68 de ani a decedat, iar un minor, în vârstă de 16 ani, din județul Neamț, pasager în autoturismul lovit în timpul depășirii a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Comentarii