stiri Braila – debraila.ro

ACCIDENT la Mircea Vodă. O șoferiță care nu s-a asigurat A LOVIT un microbuz: femeia și o pasageră au ajuns la spital

Două persoane au fost rănite după ce, duminică dimineața, în jurul orei 09:40, un autoturism a lovit un microbuz. Accidentul s-a petrecut pe drumul național 2B, pe raza localității Mircea Vodă.

Potrivit Poliției, o femeie de 64 de ani, care conducea o mașină pe DN 2B, ar fi efectuat virajul la stânga fără să se asigure, moment în care a acroșat un microbuz angajat în depășire.

În urma impactului, șoferița și o pasageră, în vârstă de 67 de ani, ambele din municipiul Brăila, au fost rănite, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Comentarii