stiri Braila – debraila.ro

ACCIDENT cu 3 mașini, la Lacu-Sărat: o șoferiță a ajuns pe contrasens! | Trei răniți, printre care tânăra vinovată și o fetiță de 13 ani

Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs, miercuri, în jurul orei 14:45, pe drumul național 2B, după intersecția cu drumul comunal care trece prin spatele stațiunii Lacu-Sărat.

Polițiștii au stabilit faptul că o tânără din Ianca, în vârstă de 22 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2B, dinspre Brăila către Buzău, ar fi observat cu întârziere faptul că, la intersecția cu DC8, un alt autoturism este oprit pentru a vira la stânga.

Tânăra a încercat sa evite coliziunea, a pătruns pe partea dreaptă, pe acostament, după care ar fi pierdut controlul direcției volanului și a intrat pe sensul opus de mers, unde a lovit o mașină care circula regulamentar.

În urma impactului, șoferița de 22 de ani a fost rănită. La spital au ajuns și două pasagere din autoturismul care circula din sens opus, în vârstă de 13 și 51 de ani, ambele din comuna Mircea-Vodă.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Comentarii