stiri Braila – debraila.ro

350 de familii din judetul Braila primesc roabe si lopeti pentru deszapezirea gospodariilor si alimente din partea Habitat for Humanity si Kaufland

Habitat for Humanity si Kaufland, cu sprijinul Departamentului pentru Situatii de Urgenta si Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Braila, actioneaza pentru a ajuta 350 de familii din judetul Braila, unul dintre cele mai afectate judete de viscol, cu kituri pentru deszapezirea gospodariilor si cu alimente de stricta necesitate.

Familiile, toate din comuna Movila Miresii, primesc roabe si lopeti, dar si alimente neperisabile de strica necesitate, cum ar fi ulei, conserve, malai, orez sau paste.

Actiunea face parte din proiectul “Consolidam comunitati”, derulat de asociatia Habitat for Humanity si Kaufland.

„Venim in completarea sprijinului oferit de autoritati, cu kituri de interventie pentru inlaturarea zapezii din perimetrul gospodariilor. Ii responsabilizam pe oameni sa se ajute singuri si eliminam in acest fel si pericolul ca in eventualitatea unei topiri rapide apa rezultata sa afecteze peretii locuințelor”, a declarat Gabriel Pascal, Director de Programe
Habitat for Humanity.

Comentarii