stiri Braila – debraila.ro

270 de politisti braileni vor fi prezenti la datorie in ziua votului

Politia Romana a luat toate masurile, din competenta, pentru asigurarea unui climat de liniste si siguranta publica, pe intreaga durata a desfasurarii alegerilor pentru Senat si Camera Deputatilor, din data de 11 decembrie. Potrivit unui comunicat remis de Politie, masurile urmaresc buna derulare a procesului electoral, precum si un mod de actiune corect si echidistant al oamenilor legii.

Duminica, 11 decembrie, peste 270 de politisti braileni vor fi angrenati, la nivelul judetului, pentru buna desfasurare a scrutinului electoral, suplimentar fata de dispozitivul curent, in vederea asigurarii masurilor de paza si protectie si de ordine si liniste publica si prevenirii oricaror fapte antisociale.

De asemenea, Inspectoratul de Politie Judetean Braila va desfasura activitati, in vederea gestionarii posibilelor incidente cu caracter electoral.

Sesizati orice incalcare a legii electorale la 112!

Comentarii