stiri Braila – debraila.ro

VIDEO | Se DEZINFECTEAZA strazile Brailei | Primarul Dragomir: „Solicitati administratorilor dezinfectarea scarilor de bloc”

Principalele artere de circulatie din municipiu sunt spalate cu clor pentru a preveni raspandirea noului coronavirus. Mai multi braileni au cerut, pe retelele de socializare, ca strazile sa fie dezinfectate, dupa modelul altor orase din tara.

Primarul Marian Dragomir a publicat, vineri dimineata, un filmulet care surprinde operatiunea, precizand ca strazile secundare vor fi dezinfectate cu „aparate de ceata – FOGGER”.

„DEZINFECTAM: strazi, parcuri de joaca, autobuze si module de colectare selectiva. De ce nu stau unii acasa si se strang in grupuri? Tineri si pensionari? De ce nu respectam regulile?”, mentioneaza edilul.

Totodata, sursa citata ii indeamna pe cetateni sa solicite administratorilor si presedintilor asociatiilor de proprietari, „care sunt angajatii dumneavoastra”, ca scarile de bloc sa fie dezinfectate: „Degeaba facem noi dezinfectare pe strada daca manerul de la usa scarii, balustrada, liftul sau cosul de la market sunt contaminate! Doar impreuna putem depasi aceasta situatie!”

Comentarii