stiri Braila – debraila.ro

VIDEO | Braila a primit premiul de excelenta in ILUMINAT PUBLIC la un eveniment patronat de Iohannis | Dragomir, la Ateneul Roman: „La Braila am reusit sa trecem de la vorbe la fapte”

Luni, 6 noiembrie, la Ateneul Roman, a avut loc Gala Asociatiei Municipiilor din Romania, eveniment aflat la prima editie si desfasurat sub Inaltul Patronaj al presedintelui Klaus Iohannis.

Primarul Marian Dragomir a urcat pe scena Ateneului, primind in numele Municipiului Braila premiul de excelenta in sistemul de iluminat public. Alte 9 premii au fost acordate in cadrul evenimentului pentru eficientizarea serviciilor publice municipale.

„Este un trofeu greu, cu mare greutate. Vorbim astazi, din ce in ce mai mult, despre protectia mediului, despre programe moderne cu un impac scazut asupra mediului. Va anunt, in aceasta seara, ca la Braila am reusit sa trecem de la vorbe la fapte. Iluminat modern inseamna cel mai important lucru pentru noi toti, un mediu mai bun, mai curat, dar si pentru Primarii, cel mai important factor, economie la bugetul local”, a spus primarul Dragomir.

Pentru trofeul de excelenta in iluminat public au fost nominalizate, pe langa Braila, municipiile Suceava si Tarnaveni.

„Cred ca este esential ca acele modele de bune practici sa nu ramana izolate, ci sa fie cunoscute, apreciate si incurajate, intrucat promovarea lor conduce, in mod sigur, la multiplicarea retetelor de succes si in alte locuri. (…) Observ ca tot mai multe municipii devin fie „smart city”, fie „green city” si sunt convins ca promovarea acestor concepte si investitia in dezvoltarea lor reprezinta calea de urmat pentru viitorul comunitatilor noastre”, a spus Iohannis in fata primarilor de municipii.

8 milioane de euro reprezinta investitiile Primariei in modernizarea si extinderea iluminatului public in municipiu, pana acum, dar si pentru anul viitor. Vorbim despre peste 12.000 de corpuri de iluminat pe LED-uri si un sistem de dimming si telemanagement prin care iluminatul stradal sa porneasca si sa se opreasca in functie de nivelul de lumina de afara.

Comentarii