stiri Braila – debraila.ro

Vasile Datcu, la lansarea cartii „Codex Aureus – Nume de cod”: „De intriga romanului s-a ocupat poporul roman. Ma surprinde la Silviu Radu, un amator, tehnicitatea scriiturii”

Scriitorul Vasile Datcu, prezent la lansarea cartii „Codex Aureus – Nume de cod”, semnata de braileanul Silviu Radu, fost consilier judetean si fost manager al Serviciului de Ambulanta Judetean, a precizat ca „tot romanul este incitant”, aratandu-se surprins de „tehnicitatea scriiturii unui amator”.

„Il stiam din cu totul alte ipostaze si nu-l banuiam pervers. Cine scrie, comite o perversitate. Dar iata ca face altfel de gesturi, noaptea, probabil, cand ajunge acasa, se apuca sa scrie. „Codex Aureus – Nume de cod” este un nume incitant. Tot romanul este incitant! Ma surprinde, la un amator, tehnicitatea scriiturii. El scrie un roman politist, iar aici sunt niste rigori de respectat. Intr-un roman politist nu ai multe libertati. O sa ramaneti si dumneavoastra surprinsi ca, aici, el nu creeaza doar o intriga politista, de intriga din roman s-a ocupat poporul roman. El a incercat sa transcrie. O sa intalnim personaje foarte inventate: Elena Tundrea, Victor Ronta, Tofan Badescu. Nu cred ca va e unul cunoscut, absolut niciunul. Construieste o intriga frumoasa, reuseste sa o construiasca legat, asezat, coerent si te starneste”, a spus scriitorul.

Vasile Datcu a mai adaugat faptul ca „interesant” la Silviu Radu este modul in care a reusit sa creeze „si dialoguri incitante”, un lucru „absolut remarcabil pentru un incepator”: „De regula, aici il prinzi pe mocofan, in dialoguri. El sta excelent la asta. De unde o fi invatat arta dialogului, pentru ca eu il stiu din politica. In politica te sudui, nu comunici, nu discuti, nu transmiti. Este o frumoasa surpriza pentru un amator.”

Comentarii