stiri Braila – debraila.ro

Urmărire cu focuri de armă: Un brăilean A FORȚAT stația de taxare de la Hârșova și s-a răsturnat pe câmp | Șoferul a fost REȚINUT

Un brăilean a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii ialomițeni. Individul, aflat la volanul unui autoturism, a fost urmărit de oamenii legii de la Țăndărei până la Hârșova.

În noaptea de duminică spre luni, șoferul, un bărbat din municipiul Brăila, în vârstă de 35 de ani, circula pe raza orașului Țăndărei, moment în care a ignorat semnalul de oprire al oamenilor legii și a demarat.

Cu polițiștii pe urmele sale, solicitându-i de nenumărate ori să oprească, acesta și-a văzut de drum, cu direcția Hârșova.

Pentru că siguranța traficului era pusă în pericol, polițiștii au folosit armamentul din dotare, trăgând asupra anvelopelor.

Când a ajuns pe podul de la Giurgeni, în zona stației de taxare Hârșova, brăileanul a forțat una din bariere, însă a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat pe câmp. 

Șoferul fost imobilizat și condus la sediul Poliției, unde s-a dispus și reținerea pentru 24 de ore. În același timp, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Se pare că bărbatul avea permisul suspendat.

Comentarii