stiri Braila – debraila.ro

Un tanar brailean, beat si fara permis, a intrat cu masina intr-un stalp | Un pasager a fost ranit

Un brailean de 25 de ani s-a ales cu dosar penal dupa ce, beat si fara permis, a intrat cu masina intr-un stalp de beton. Accidentul a avut loc marti, 17 ianuarie, in jurul orei 02:30, pe drumul european 584.

Tanarul, care conducea pe directia Braila-Valea Canepii, a pierdut controlul volanului, a parasit partea carosabila, pe partea stanga a directiei de mers, oprindu-se in stalp.

In urma impactului, un pasager de 54 de ani, din satul Jugureanu, a fost ranit, fiind transportat la Spitalul Judetean de Urgenta, unde a ramas internat.

Politistii ajunsi la fata locului au stabilit ca braileanul care conducea masina nu detine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult decat atat, soferul de ocazie a fost testat cu aparatul etilotest, rezultand ca avea in aerul expirat o imbibatie alcoolica de 0,80 mg/l.

Oamenii legii au intocmit pe numele braileanului dosar penal pentru savarsirea infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenta alcoolului, fara permis de conducere si vatamare corporala din culpa.

Comentarii