stiri Braila – debraila.ro

Un sofer baut a provocat un GRAV ACCIDENT la Stejarul | A proiectat o alta masina intr-un copac

Un brailean de 40 de ani, aflat la volanul unui Audi, a provocat, marti seara, in jurul orei 20:00, un grav accident rutier pe drumul national 2B, in dreptul Popasului „Stejarul”.

Soferul, care se deplasa dinspre satul Lacu-Sarat spre municipiu, a lovit un autoturism Opel care circula in fata sa, proiectandu-l intr-un copac de pe marginea carosabilului.

Barbatul care conducea Opel-ul, in varsta de 24 de ani, tot brailean, a ramas incarcerat, fiind necesara interventia unui echipaj de descarcerare. In cele din urma, tanarul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean.

Conducatorul auto vinovat de producerea accidentului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul aratand o alcoolemie de 0,63 mg/l in aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital in vederea prelevarii de probe biologice.

Politistii au intocmit dosar penal pentru vatamare corporala din culpa si conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului.

Comentarii