stiri Braila – debraila.ro

Un consilier municipal vrea ca la Brăila să se producă „tramvaie pentru San Francisco” | Politicianul, despre propriile idei: „Chiar și pe mine m-au amuzat!”

Ședințele Consiliului Local Municipal reprezintă, în mod categoric, o tribună pe care Opoziția o poate folosi pentru a-și face vocea auzită, taxând derapajele Puterii. În mod normal, însă, cum este și cazul pe care urmează să-l prezentăm, legislativul municipal se transformă, de foarte multe ori, într-un loc în care politicieni votați de brăileni pentru a le reprezenta interesele sunt în stare să spună orice bazaconie pentru a bifa un  „atac”la administrația locală. 

De exemplu, în urmă cu doar câteva zile, în cea mai recentă ședința a Consiliului Local Municipal, unul dintre consilierii locali municipali ai Opoziției, respectiv Florin Gheorghiță de la PNL (foto), a criticat Regia Autonomă „Administrația Zonei Libere”, reproșând lipsa unei mobilizări generale a conducerii pentru atragerea unor noi investitori.

PNL-istul: „Nu am văzut așa ceva!

Și, în acest context, Gheorghiță a venit cu propuneri, cerând „Zonei Libere” să își îndrepte atenție către producători de mașini electrice din China sau India, care să-și deschidă fabrici la Brăila și să exporte produsul finit în Orientul Mijlociu sau Orientul Apropiat. Și nu a fost singura idee, liberalul vorbind și despre faptul că pe malul Dunării ar putea fi produse tramvaie care apoi să ruleze în orașul american San Francisco.

„Mi-aș fi dorit să văd o mobilizare generală a board-ului acestei regii în atragerea de potențiali noi chiriași. Să se îndrepte spre… eu știu… un producător de mașini electrice din China sau India, să vină să producă aici mașinile lor low-cost pentru piețele din Orientul Mijlociu sau Apropiat. Am văzut cât ne costă un tramvai… poate un producător de tramvaie. Eu știu, poate din Statele Unite, orașul San Francisco vrea să-și schimbe tramvaie, poate turbine eoliene, rachete de grindină, fotovoltaice. Nu am văzut așa ceva… Nu am văzut nimic! (…) Poate să sigure un spațiu pentru producătorii locali de produse tradiționale, care importă lemn din Ucraina, le prelucrează și le exportă către Diaspora din Canada, Japonia sau Australia. Nu am văzut așa ceva!”, a declarat Florin Gheorghiță în ședința CLM.

Primarul: „Și dumneavoastră zâmbiți…”

În replică, primarul Marian Dragomir i-a cerut liberalului să renunțe la a veni în ședințele legislativului municipal cu „OZN-uri”, arătând că, în caz contrar, o să îi roage chiar pe liberali să îi contacteze pe cei care fabrică tramvaiele pentru San Francisco și să îi invite „în România, nu la Brăila”.

„Vă rog să nu mai veniți în ședințele CLM cu OZN-uri, tramvaiele din San Francisco sau cu rachete. Dacă mai veniți cu așa ceva, o să vă spun să îi contactați dumneavoastră pe cei din San Francisco să facă tramvaie în România, nu la Brăila. Și dumneavoastră zâmbiți că reluăm acest subiect absolut penibil. Vă rog eu mult să nu mai aruncați pastile din acestea în Consiliul Local Municipal pentru că sunt penibile”, a subliniat edilul.

După remarca lui Dragomir, consilierul local municipal PNL a revenit cu o declarație surprinzătoare: „Chiar și pe mine m-au amuzat destinațiile pe care le-am dat!”.

Comentarii