stiri Braila – debraila.ro

Tudose (PSD) il da in judecata pe fostul deputat Rizea, care l-a acuzat ca e ofiter acoperit SRI | „Ideea ca faci studii la vedere si esti acoperit…”

Deputatul Mihai Tudose (PSD), vicepresedinte la nivel central al PSD si fost ministru al Economiei in Guvernul Ponta IV, il cheama in fata instantei pe fostul sau coleg de partid, Cristian Rizea, care l-a acuzat, la pachet cu alti parlamentari PSD, ca este ofiter acoperit al Serviciului Roman de Informatii.

Tudose sustine ca daca nu l-ar da in judecata pe Rizea, fost deputat de Braila in legislaturile 2008-2012 si 2012-2016, ar insemna ca ii da dreptate.

„Nu am incotro. Inseamna ca are dreptate daca nu il dau in judecata. Sunt anumite zone care sunt interzise prin lege, asa cum este si Parlamentul. Nu mai zic ca serviciul incalca legea. Stiu ca nu e intr-o situatie fericita (n.r. Rizea este trimis in judecata intr-un dosar instrumentat de DNA), dar nu am cum sa fac altfel. Ideea ca faci studii la vedere si esti acoperit… Acoperit este sa nu te banuiasca nimeni, nu sa ai pe CV. Am vorbit deja cu avocatul, a spus parlamentarul brailean.

In contextul in care, conform unor surse, liderul PSD Liviu Dragnea ar fi cerut Comisiei de control a SRI sa ceara directorului Eduard Hellvig retragerea ofiterilor acoperiti din institutii, Rizea a afirmat despre mai multi social-democrati ca sunt ofiteri acoperiti: „Sper sa-i elimine in primul rand pe acoperitii din PSD: domnii deputati Mihai Tudose, Gabriel Vlase, Georgian Pop, Marcel Ciolacu si mai sunt vreo 2-3, unii chiar primari de sector. Si credeti-ma ca stiu bine ce vorbesc.”

Comentarii