stiri Braila – debraila.ro

Tudose, catre Dancila, in Parlament: „Doamna, una e sa tai mere si alta e sa pleci cu pomul!”

Fostul premier Mihai Tudose a intrebat-o pe Viorica Dancila, in plenul Camerei Deputatilor, daca Guvernul va veni cu o varianta adaptata a Bugetului, dupa modificarea ordonantei de urgenta 114, care, printre altele, introduce „taxa pe lacomie”. 

„In ceea ce priveste sectorul bancar, cred ca sunt printre cei mai neacuzabili de a fi prieten al bancilor. Dar, doamna, una e sa tai mere si alta e sa pleci cu pomul, fiindca toate taxele se regasesc la romani. Si o intrebare, doamna, pe final: daca bugetul Romaniei a fost adus in Parlament pe 15 februarie, din cauza acestei ordonante – fiindca trebuie sa produca bani pentru ca bugetul sa fie sustenabil – si acum o modificati, pentru ca inteleg ca va fi modificata, priviti faptul ca inca nu e bugetul promulgat ca o oportunitate sa reveniti cu o varianta de buget adaptata sau domnul Teodorovici a mintit la Agentia „Standar and Poor’s”, bugetul ramane nemodificat si atunci toate efectele negative se intampla in lant?”, a declarat deputatul ProRomania de la tribuna Parlamentului.

Totodata, Tudose a criticat ordonanta 114, aratand ca critici cu privire la efectele actului normativ in domeniul comunicatiilor a exprimat chiar ministrul de resort din Guvernul condus de Viorica Dancila.

„Spunea mai devreme un lider de grup ca nu se poate vorbi de scumpiri si ieftiniri. In energie se sustine ca preturile ingheata. Da, la producator, insa, domnule Vosganian, ma indoiesc ca dumneavoastra cumparati de la producator. Lucrurile se duc in sus, nu in jos, cu exceptia procentelor dumneavoastra. (…) S-ar putea ca la producator sa ramana pretul constant, dar la producatorul francez sau german, fiindca producatorul roman inchide. Cat priveste la „Comunicatii”, citez din ministrul de profil din Romania: <<Prezenta ordonanta in domeniul telecomunicatiilor are o arhitectura financiara un pic defecta, imperfecta>>. Ma intreb, doamna prim-ministru, daca cineva a avut bunavointa sa il consulte si pe domnia sa cand s-a facut ordonanta, ca poate facea o simulare si va spunea din prima: <<arhitectura e un pic defecta>>”, a mai adaugat parlamentarul brailean.

In replica, premierul Dancila a precizat ca nu ii va raspunde lui Tudose si nu va fi ironica „din spirit de colegialitate”.

Comentarii