stiri Braila – debraila.ro

Tudose: „Cand oamenii ieseau impotriva PSD, aparau democratia. Acum, i-au facut teroristi, huligani si idioti!” | Europarlamentarul brailean: „Romanii au stat in case si inteleg ce se intampla, dar nu mai suporta haosul si balbele”

Europarlamentarul brailean Mihai Tudose (PSD) a criticat actuala coalitie guvernamentala pentru modul in care se raporteaza la protestele anti-restrictii, afirmand, totodata, ca „statul a furat 20 de miliarde cat timp romanii au stat in case”.

„Guvernul n-a inteles nimic din proteste. Absolut nimic! Anul trecut, cand incidenta era sub 3 la mie in toata tara, nu ai avut voie in Noaptea de Inviere, anul acesta, cand e 4-5 la mie, ai voie pana la ora 2. Un an de zile, romanii nu si-au putut ingropa mortii crestineste, ci doar cu sac de plastic. Dupa un an de zile, zic senin ca, de acum incolo, e voie! (…) Cand ieseau oamenii impotriva Guvernului PSD, oamenii aia aparau democratia si statul. Cand ies acum oamenii si tipa impotriva Guvernului, i-au facut teroristi, huligani si idioti. Nu vi se pare ca ceva e in neregula cu baietii astia de la Putere? Ei nu inteleg nimic din ce se intampla. Daca intelegeau plecau sau ieseau si isi cereau scuze!”, a declarat Tudose la Antena 3.

Fostul premier a mai adaugat faptul ca „romanii nu mai suporta haosul si balbele”, amintind de o serie de masuri anti-pandemie intens criticate in spatiul public.

„De un an de zile, le-au spus romanilor sa stea in case, ca statul lucreaza. Cat timp romanii au stat in case, mai ales in starea de urgenta, statul a lucrat: a furat 20 de miliarde! (…) Virusul devine periculos la ora 20? Noi inchidem mai devreme magazinele, ca sa se duca toti acolo. Tot milioanele alea de romani isi cumpara paine, dar au de ales intre a o face in 12 ore sau in 8 ore, cum a stabilit comitetul de haotici a lui Citu. De ce inchizi minele, cand importi carbunele? Ce asteptari sa avem de la haoticii astia? (…) Intr-adevar, unele lucruri nu se pot face peste noapte, dar va dau o veste: baietii astia sunt la Putere de vreo 500 de nopti. Anul 2020 a fost condus de PNL si era unul Tataru – alt zeu al Sanatatii, care acum il critica pe Voiculescu. Au vrut sa il faca zeu pe al PNL-ului si au pus un USR-ist prost! Romanii au stat in case si inteleg ce se intampla, dar nu mai suporta haosul si balbele. Dimineata anunta ca se inchid magazinele la 18:00, la pranz iese premierul si spune ca se mai gandeste si mai pe seara spune ca se aplica dupa cateva zile. De ce trebuie sa stau in Noaptea de Inviere pana la ora 2, de ce nu pana dimineata? Ca asa s-a gandit cineva… comitetul tehnico-stiintific”, a mentionat Mihai Tudose.

Comentarii