stiri Braila – debraila.ro

Tudose, atac dur la Dragnea: „Cand esti IDIOT, cand e de notorietate ca esti TATAL HOTILOR… Lasa ca vine el votul pe 26 mai si pleci tu cu toti ai tai. Acasa sau in alta parte…”

Deputatul brailean Mihai Tudose, fost premier si candidat al ProRomania la alegerile europarlamentare, a reactionat virulent, lansand o serie de atacuri care se pare ca il vizeaza pe Liviu Dragnea, dupa ce, pe retelele de socializare, a fost publicat un filmulet in care este prezentata presupusa legatura a ProRomania cu SRI si KGB.

De mai multe ori, Dragnea a vorbit despre Tudose si ProRomania ca fiind in stransa legatura cu asa-numitul „stat paralel”.

„Cand esti idiot, inconjurat de idioti, ai muuuulti bani la dispozitie, esti disperat ca-ti fuge pamantul de sub picioare, cand e de notorietate ca esti tatal hotilor… apelezi la astfel de <<metode de campanie>>”, a precizat Tudose.

Totodata, fostul prim-ministru a mai adaugat faptul ca „cine nu e de acord cu aministia si gratierea e un tradator”.

„Idiotii cu bani. A <<aparut>> un filmulet care se doreste a fi <<devastator>> la adresa mea si a unor colegi candidati ai PRO Romania. Sunt prezentate presupuse legitimatii de la SRI, KGB, etc… Caci nu-i asa, cine nu e de acord ca tu si clica ta sa furati toata tara este securist! Cine nu e de acord cu amnistia si gratierea ta si a gastii tale nu e patriot, e un tradator! Lasa ca vine el votul pe 26 mai si pleci tu cu toti ai tai. Acasa sau in alta parte…”, a concluzionat sursa citata.

Filmuletul la care face referire Mihai Tudose are 13 secunde si cuprinde un colaj de fotografii vizibil trucate.

Comentarii