stiri Braila – debraila.ro

Sirian găsit într-un TIR condus de un ucrainean, la marginea Brăilei | Șoferul nu știa de tânărul care s-a ascuns pentru a intra în România și a sunat la 112

Un sirian a intrat în România reușind să se ascundă într-un TIR condus de un cetățean ucrainean. La marginea municipiului Brăila, șoferul a auzit bătăi puternice în semiremorcă și a tras pe dreapta.

Pe 21 octombrie, ucraineanul de 30 de ani a alertat Poliția, oamenii legii găsind un tânăr din Siria, care stătea ascuns în semiremorcă.

Se pare că sirianul, în vârstă de 21 de ani, a urcat în TIR pe 19 octombrie, în Bulgaria, cu ajutorul unei călăuze din Turcia, fără ca șoferul să știe.

Imigrantul dorea să ajungă în Germania.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecerea frauduloasă a frontierei de stat și trafic de migranți.

Totodată, sirianul a fost predat polițiștilor de la Biroul de Imigrări, care au întreprins demersurile necesare pentru readmiterea sirianului în statul de pe al cărui teritoriu a intrat în mod ilegal, respectiv Bulgaria.

Astfel, pe 23 octombrie, imigrantul din Siria a fost predat polițiștilor de frontieră din Bulgaria.

Totodată, împotriva individului care a trecut în mod ilegal frontiera de stat a României a fost instituită măsura interzicerii intrării în România pentru 5 ani de la data părăsirii teritoriului național.

 

Comentarii