stiri Braila – debraila.ro

SCANDAL VIOLENT în benzinăria OMV: s-au BĂTUT si AU ARUNCAT cu sticle unii în alții. Cele două grupuri de tineri au ajuns la Poliție

Scandal violent în benzinăria OMV de la intersecția Șoseaua Buzăului-Șoseaua de Centură. În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 03:00, două grupuri de tineri s-au bătut în incinta stației peco și au provocat mai multe distrugeri.

Angajații OMV au sunat la 112, alertând polițiștii. Se pare că doi tineri, de 19 și 20 de ani, au intrat în benzinărie, iar la scurt timp au fost urmați de un tânăr de 18 ani și alți doi amici.

Cei din urmă s-au năpustit asupra “rivalilor”, pe care i-au lovit. Ulterior, cele două grupuri au declanșat haosul în OMV, luând sticle de pe rafturi și aruncând unii în alții.

Oamenii legii i-au găsit pe cei cinci tineri implicați în incidentul violent și i-au condus la sediu pentru audieri.

Cei doi tineri de 19 și 20 de ani, atacați în stația peco, nu au dorit să depună plângere penală.

Totuși, polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, loviri sau alte violențe și distrugere.

Comentarii