stiri Braila – debraila.ro

Robert Negoita, primarul Sectorului 3, vizita la Braila: „Pot sa ii spun felicitari primarului Dragomir! Si inainte era normalitate sa fie asfalt, dar nu era” | Primaria Sectorului 3 va amenaja un parc in Braila

Robert Negoita, primarul Sectorului 3, s-a aflat, vineri, la Braila, intr-o vizita administrativa, la invitatia celor doi sefi ai administratiei locale, primarul Marian Dragomir si Francisk Iulian Chiriac, presedintele Consiliului Judetean. Dupa ce au vizitat santierul podului suspendat si mai multe obiective de investitii din municipiu, Negoita, Dragomir si Chiriac au sustinut o conferinta de presa. 

Negoita a avut numai cuvinte de lauda la adresa primarului Dragomir, precizand ca, desi multi considera ca asfaltarea unor strazi este ceva normal, normalitatea asfaltarii nu a existat inainte de Dragomir.

„Am fost si am vizitat cateva obiective de investitii. Am fost la pod, care este un unicat in Romania si ar fi normal sa il promovati mai bine, sa se stie despre acest obiectiv. Podul peste Dunare ma face sa fiu mandru ca sunt roman, ca suntem capabili sa avem un astfel de pod, care pune Braila pe harta turistica si rutiera. Am fost si intr-o zona care pana acum avea strazi din pamant si am vazut o infrastructura dezvoltata, noua, facuta bine. (…) Sunt multe zone frumoase in Braila. Mi-a placut zona centrala. Am fost si in Pacrul Monument, unde se amenajeaza si mi-a placut cum se lucreaza. Cred ca va arata foarte bine! Am fost in Brailita, unde acum se asfalteaza. Se vedeau pe de-o parte strazile in noroi – unde inca nu s-au inceput lucrarile si partea finalizata, in spate. Mi-a placut ce treaba se face acolo. Zona din centrul orasului nu arata deloc rau. E curat! E un oras in regula Braila. Eu, ca vizitator, trecand asa prin oras, pot sa spun felicitari primarului Dragomir! Este o normalitate ca se asfalteaza pentru ca Primaria implemanteaza asfaltarea. Si inainte era normalitate sa fie asfalt, dar nu era! Si podul era o normalitate, dar acum trebuie sa apreciem ca se face”, a declarat primarul Sectorului 3, aflat la al treilea mandat.

Totodata, Robert Negoita a precizat ca Primaria Sectorului 3 va amenaja din propriul buget o zona verde in municipiul Braila – exact dupa modelul parculetelor din sectorul bucurestean, fapt care se va intampla, cel mai probabil, in cursul anului viitor.

Mai mult decat atat, colaborarea dintre cele doua administratii a bifat si o chestiune simbolica: parculetul care se construieste in spatele Muzeului de Istorie va purta numele „Bucuresti”, in timp ce Piata Bobocica din cartierul Vitan va fi redenumita „Braila”.

„Colaborarea trebuie sa se materializeze nu doar prin schimb de experienta, ci si prin chestiuni concrete. Sunt foarte bucuros ca un parculet va purta numele ‘Parcul Bucuresti”. Mi-am manifestat dorinta de a amenaja o zona aici, in Braila, noi, pe costurile noastre. Am mai facut chestiuni de genul acesta. Atat Primaria Sectorului 3, cat si Primaria Braila sunt tot statul roman. Vrem sa facem ceva frumos, adica un colt de Sectorul 3 in Braila! Imi e drag orasul! E normal sa avem o relatie foarte buna si sa colaboram ca administratii locale. Vrem sa amenajam tipic Sectorului 3. Noi avem un fel de a trata spatiile verzi, un tipar. Inca nu am stabilit care va fi zona. Astept sa imi propuna domnul primar o zona, noi facem proiectul si pornim treaba”, a precizat Robert Negoita.

VIDEO | Cum va arata terenul viran din spatele Muzeului de Istorie: transformare spectaculoasa pe fonduri europene!

Comentarii