stiri Braila – debraila.ro

Reprezentanți ai Comisiei Europene, VIZITĂ la Brăila, pe șantierele cu bani europeni | Primarul Dragomir: „Au apreciat lucrările. Atragerea fondurilor europene rămâne o prioritate”

Vizită a unei echipe din cadrul Comisiei Europene la Brăila. Krzysztof Kasprzyk, director adjunct al Unităţii pentru România și Croaţia – Direcția Generală „Politică Regională și Urbană”, a trecut pragul mai multor obiective finanțate cu bani europeni.

Oficialul a fost însoțit de primarul Marian Dragomir, viceprimarii Alexandru Jantea Crican și Doinița Ciocan și de Luminița Mihailov, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Est – instituție care deservește 6 județe și are sediul în Brăila.

Kasprzyk și doi funcționari din subordine au vizitat mai multe investiții, aflate în diverse stadii, printre care și Biserica Greacă – un proiect finalizat, dar și șantiere precum Castelul de Apă, Bulevardul Independenței, o creșă de pe strada Chișinăului sau străzile din zona Portului.

Primarul Dragomir a precizat faptul că reprezentanții Comisiei Europene „au apreciat lucrările cu fonduri europene din Brăila”, arătând că „atragerea fondurile europene rămâne o prioritate pentru Primăria Brăila”.

„Am avut plăcerea să îi însoțesc pe reprezentanțîi Comisiei Europene, vizitând împreună următoarele proiecte aflate în diverse stadii de realizare:

Grădinița 48 Luceafărul, situată în Cartierul Hipodrom, lucrare finalizată pe fonduri europene. Reprezentanții Comisiei Europene au apreciat profesionalismul echipei grădiniței și disponibilitatea Primăriei Brăila pentru a plăti din bugetul local investițiile care nu sunt acordate de Uniunea Europeană (parchet, dotare bucătărie și grupuri sanitare, etc). Această lucrare va putea fi prezentată ca exemplu de bune practici.

Creșa situată la intersecția străzilor Grigore Alexandrescu și Chișinăului, aflată în construcție (în momentul de față se finalizează montarea ferestrelor și a izolației exterioare).

Bulevardul Independenței – aflat în lucrări de asfaltare a tronsonului situat între Str. Republicii și Str. Gării, finalizare a montării rețelelor de apă și canalizare pe tronsonul dintre Str. Gării și C. Galați.

Zonele verzi modernizate în Cartierul Hipodrom la Capătul liniei autobuzului 2.

Parcul de recreere din spatele Muzeului Carol I.

Străzile din zona portului modernizate cu granit.

Castelul de Apă din Grădina Mare la care au fost finalizate lucrările de consolidare”, a scris edilul pe o rețea de socializare.

În același timp, primarul Marian Dragomir a subliniat faptul că a purtat discuții cu reprezentanții Comisiei Europene și despre prioritățile de finanțare europeană pe viitoarele programe.

„Tramvaie noi – în completarea celor contractate de Primăria Brăila și a celor licitate de Ministerul Dezvoltării pentru Primăria Brăila, autobuze electrice noi – în completarea celor 17 care vor fi livrate anul viitor, modernizarea liniei de tramvai și realizarea unor piste de bicicletă care să realizeze conectivitatea între Muncipiul Brăila și Stațiunea Lacu Sărat, modernizarea prin lucrări de eficiență energetică a unor clădiri publice”, a conchis sursa citată.

Comentarii