stiri Braila – debraila.ro

RĂSTURNARE DE SITUAȚIE. Individul care conducea tractorul era BEAT și NU AVEA PERMIS: 24 de ani, din Însurăței

Răsturnare de situație în cazul tragediei rutiere care s-a produs, sâmbătă seara, pe drumul european 584, între comuna Bărăganu și orașul Însurăței. Pe lângă mama de 38 de ani și fiica de doar 3 ani, care au murit la locul accidentului, a încetat din viață, însă la spital, și tânărul de 28 de ani, care se afla în remorcă.

Mai mult decât atât, polițiștii transmit că individul aflat la volanul tractorului fugise imediat după impact, fiind, în cele din urmă, găsit. Este vorba despre un tânăr de 24 de ani, din orașul Însurăței.

În urma verificărilor efectuate în baza de date, oamenii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, tânărul a fost testat și cu aparatul drugtest, rezultatul fiind însă negativ.

Potrivit unor surse judiciare, individul va fi reținut și, ulterior, prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. 

TRAGEDIE la Însurăței: Mamă și fiică de 3 ani AU MURIT | Soțul era la volan | Un alt copil al familiei, un băiețel de 6 ani, RĂNIT | Impact între autoturism și remorca nesemnalizată a unui tractor

Comentarii