stiri Braila – debraila.ro

Primarul Dragomir: ”O duba alba vine noaptea si descarca caini in Braila. Zvonurile ca se aduc caini din alte parti sunt reale”

Primarul Marian Dragomir a declarat, joi, in cadrul unei conferinte de presa, ca mai multe persoane, unele pe care edilul le cunoaste si personal, i-au transmis ca ”o duba de culoare alba vine si descarca caini in diverse locatii din municipiul Braila”. Actiunea ar avea loc pe timpul noptii.

”Au fost mai multe sesizari privind aducerea unor caini in municipiu. Au existat persoane care mi-au transmis mesaje private privind faptul ca, la anumite ore din noapte, exista o duba de culoare alba care vine si descarca caini in diverse locatii din municipiu. De fiecare data am solicitat sa ne transmita si un numar de inmatriculare, insa nu s-a reusit acest lucru. Rog pe aceasta cale cetatenii care au informatii, sa filmeze, sa fotografieze si sa ne trimita si numarul masinii pentru a putea sa luam masuri. (…) Avand in vedere faptul ca 90% dintre persoanele care mi-au comunicat acele lucruri sunt persoane reale, pe unele chiar le cunosc, cred ca zvonurile precum ca se aduc caini din alte parti sunt reale”, a spus Dragomir.

Primarul a mai adaugat faptul ca, in timpul unor actiuni de strangere a maidanezilor de pe domeniul public, hingherii au capturat un patruped ”cu un numar de cip inregistrat in serviciul de evidenta al cainilor cu stapan pe numele unei persoane din Galati”: ”Am intocmit toate adresele necesare catre Directia Sanitar -Veterinara Galati si catre Inspectoratul Judetean de Politie Galati pentru efectuarea cercetarilor si aflarea modului prin care acest caine a ajuns in Braila.”

Comentarii