stiri Braila – debraila.ro

Primarul Dragomir, despre numarul maidanezilor de pe strazile Brailei: „Cred ca sunt mult mai putini decat acum un an, dar totodata foarte multi. Sunt si braileni care injura hingherii”

Intrebat in cadrul emisiunii „Fata-n fata”, la Realitatea TV Galati-Braila, care este estimarea sa privind numarul maidanezilor de pe strazile municipiului, primarul Marian Dragomir a evitat sa ofere un raspuns concret, precizand ca nu vrea sa faca „speculatii”. Totusi, edilul a declarat ca sunt mult mai putini decat „3.500-5.000”, cifre furnizate la inceputul anului trecut de Aurel Simionescu, atunci primarul Brailei.

„Nu vreau sa ma lansez in speculatii. Eu cred ca sunt mult mai putini (n.r. fata de cifrele amintite), dar totodata foarte multi. (…) Unii cetateni spun sa luam masuri drastice, „Eutanasiati-i”, altii spun „Saracii caini”. Ne lovim si de o alta reactie, cand merg hingherii sa ridice caini si sa stiti ca nu sunt foarte bine primiti”, a spus edilul.

Dragomir a mai adaugat faptul ca, „exista de fiecare data”, persoane care ii injura pe cei care vin sa ridice maidanezii din jurul blocurilor sau care „arunca cate ceva de la etaj”.

Comentarii