stiri Braila – debraila.ro

Premierul Orban a venit la Braila: „Garantez pentru Lucian Caprariu si Catalin Boboc!”

Premierul Ludovic Orban, presedintele PNL, s-a aflat, miercuri, la Braila, vizitand santierele podului suspendat peste Dunare si Bazinului Olimpic. Acesta a fost insotit in ambele locatii de candidatii Aliantei PNL-Braila Noua pentru fotoliile de primar al municipiului si presedinte al Consiliului Judetean, Lucian Caprariu si Catalin Boboc.

Dupa ce a vazut stadiul lucrarilor la Bazinul olimpic de inot, un proiect inceput in primavara anului 2015, Orban a facut referire si la alegerile locale din 27 septembrie, precizand ca „garanteaza” pentru candidatii Caprariu si Boboc.

„Braila are nevoie de dezvoltare economica! Braila, condusa de PSD aproape toata perioada atat la nivel judetean, cat si, cu rare exceptii, la nivel de municipiu, in loc sa evolueze, a fost in involutie. Foarte putine investitii au fost atrase aici, foarte putini bani europeni au fost utilizati pentru a creste calitatea serviciilor, pentru a dezvolta infrastructura. Este nevoie de o schimbare profunda de abordare a guvernarii locale, care sa fie orientata spre investitii si spre dezvoltare. Lucian Caprariu si Catalin Boboc sunt oameni pe care ii cunosc si pentru care garantez, care vor fi parteneri pentru noi in implementarea tuturor acestor proiecte de dezvoltare pentru municipiul si judetul Braila”, a declarat liderul PNL.

Comentarii