stiri Braila – debraila.ro

Prefectul Boboc, REACTIE dupa incidentul violent de la „Murgoci”: „Am cerut conducerilor Politiei si Jandarmeriei sa intensifice activitatile de patrulare in apropierea scolilor” | „Paznicul nu cred ca mai are ce sa caute in acel post!”

La doar o zi dupa ce incidentul violent din fata Colegiului „Murgoci” a facut inconjurul presei, prefectul Catalin Boboc i-a chemat la discutii pe sefii Politiei, Jandarmeriei, Politiei Locale si Inspectoratului Scolar, cerandu-le oamenilor legii „sa intensifice activitatile de patrulare in apropierea unitatilor de invatamant”.

Pe o retea de socializare, Boboc a precizat ca incidentul „nu este doar regretabil, ci si de netolerat”, facand referire si la informatiile potrivit carora paznicul liceului ar fi vazut cum elevul este abordat de agresori, dar nu a intervenit.

„Daca este real, vad ca fiind inacceptabil faptul ca paznicul liceului a privit scena, iar apoi, impasibil, s-a retras. Nu cred ca mai are ce sa caute in acel post! Directorii unitatilor de invatamant trebuie sa analizeze serios calitatea persoanelor care asigura paza, dar, mai ales, modul in care isi fac datoria. (…) Am convocat Comisia mixta pentru siguranta in scoli si am cerut conducerilor Inspectoratului de Politie Judetean si Inspectoratului de Jandarmi Judetean sa intensifice activitatile de patrulare in apropierea unitatilor de invatamant. Vom pregati un plan bine pus la punct, pe termen mediu si lung, care sa implice toate institutiile din domeniu”, a declarat prefectul.

Totodata, Institutia Prefectului a oferit, prin intermediul unui comunicat de presa, detalii cu privire la sedinta condusa de Boboc: „La nivelul ISJ Braila, s-a dispus respectarea cu strictete de catre directorii unitatilor de invatamant, a regulamentelor de ordine interioara, care interzic printre altele, parasirea incintei unitatii scolare in pauze, un capitol incalcat de catre unii elevi. S-a transmis responsabilizarea directorilor cu privire la transparenta si comunicarea imediata a acestor cazuri pentru a preintampina situatii similare ori degenerarea unui conflict violent aplanat doar la nivel scolar.”

Legea cutitului, la Braila: elev intepat cu un cutit si talharit pe Calarasilor | Unul dintre agresori are doar 10 ani

Comentarii