stiri Braila – debraila.ro

Popa și-a depus candidatura pentru președinția CJ Brăila în ziua când controversatul primar PNL Malinche a fost săltat de procurorii lui Kovesi | Șeful PNL Brăila nu a comentat subiectul perchezițiilor de la Primăria Gropeni

Deputatul Alexandru Popa (foto sus), șeful liberalilor brăileni, a intrat oficial în cursa electorală pentru fotoliul de președinte al Consiliului Județean. Acesta și-a depus, joi, candidatura la Biroul Electoral Județean, respectiv documentele necesare și listele cu semnăturile de susținere.

Cu doar câteva ore înainte de acest moment, unul dintre primarii PNL din județul Brăila era “vizitat” chiar în biroul său de procurorii Parchetului European condus de Laura Codruța Kovesi.

Este vorba despre Stan Malinche (foto jos), primar de cinci mandate al comunei Gropeni și membru PNL. Deși nu mai candidează pentru un nou mandat, acesta l-a aruncat în lupta electorală pe unul dintre oamenii săi de încredere – viceprimarul Nicușor Cocianu.

De altfel, chiar la câțiva pași de Primăria Gropeni, unde a descins Parchetul European, se află un banner electoral cu Nicușor Cocianu și Alexandru Popa, candidați PNL la Primăria Gropeni și, respectiv, președinția Consiliului Județean.

Până la acest moment, Alexandru Popa, președintele PNL Brăila, nu a făcut niciun comentariu cu privire la situația primarului liberal Malinche, ci doar a publicat pe Facebook un mesaj legat de candidatura pentru fotoliul de președinte al CJ.

Stan Malinche, primarul Gropeniului, a fost săltat de procurori și dus la audieri. Acesta este acuzat că a deturnat fonduri europene de peste 560.000 de euro, bani folosiți pentru achiziționarea unor terenuri agricole.

De-a lungul timpului, PNL-istul Stan Malinche a fost implicat în mai multe scandaluri publice, multe făcând înconjurul presei centrale: a fost filmat în timp ce îi făcea avansuri sexuale unei tinere căreia îi promitea angajarea în Primărie (imagini mai jos) și chiar în timp ce, în ședința Consiliului Local, îl amenința cu acte de violență pe un consilier local din Opoziție. Aceste fapte s-au petrecut sub mandatul de președinte PNL Brăila al deputatului Alexandru Popa.

Totodată, primarul s-a ales și cu dosar penal pentru că a condus mașina Primăriei după ce fusese prins băut la volan și lăsat fără permis.

Comentarii