stiri Braila – debraila.ro

Popa, deputat PNL: „Luăm măsuri menite să elimine inechități: creșterea la 40% a impozitării câștigurilor din jocurile de noroc, creșterea TVA la 9% pentru HORECA, aplicarea unei cote de TVA de 5% pentru locuințele de maxim 120 mp, cu valoare până la 600.000 lei”

Deputatul Alexandru Popa, președintele PNL Brăila, a anunțat, luni, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că Guvernul Ciucă are în vedere „o serie de măsuri menite să elimine inechități, ca parte din reformele implementate prin Planul Național de Redresare și Reziliență”

Totodată, liberalul a subliniat faptul că „România, asemeni celorlalte țări ale Uniunii Europene, s-a confruntat în ultimii circa 3 ani cu două crize consecutive, însă rigorile disciplinei financiare pe care ne-am asumat-o în calitate de stat membru nu mai pot fi suspendate”.

COMUNICAT DE PRESA:

„Guvernul Ciucă a făcut o analiză a facilităților fiscale și a identificat situațiile în care raportul cost bugetar/ beneficiu economic este unul nesatisfăcător, acesta fiind principalul criteriu care a stat la baza ajustării fiscale. În limita bugetului statului, prin pachetul Sprijin pentru România sunt luate acum măsuri menite să sprijine categoriile vulnerabile, pe cei care sunt puternic afectați de crizele suprapuse. (…) 

Măsurile avute în vedere de Guvernul Ciucă sunt următoarele:

– Creșterea TVA la 9% pentru HORECA (în prezent este 5%) – va aduce la buget 500-600 mil lei în plus 

– Creșterea TVA la 19% pentru băuturile cu mult zahăr (în prezent este 9%) – va aduce la buget 800 mil lei în plus

– Aplicarea unei cote de TVA de 5% pentru locuințele de maxim 120 mp, cu valoare până la 600 000 de lei – va aduce la buget: 0,5-1 miliard lei

-Creșterea impozitului pe dividende la 8% (în prezent este 5%) – va aduce la buget 1,5 miliarde lei

– Prelungirea taxării inverse până în 2026 (taxarea inversă expira la 30 iunie 2022 și a fost deja prelungită)

– Un calendar de creșteri ale accizei la produsele din tutun, tutun încălzit și țigări electronice (până în 2026) – va aduce la buget 900 mil – 1 miliard lei în plus

– Scăderea plafonului cifrei de afaceri anuale de la 1 mil euro la 500 mii euro, pentru impozitarea ca microîntreprinderi – va aduce la buget circa 2,5 miliarde lei în plus

– Scăderea plafonului activităților independente la 25.000 euro/an (în prezent este 100.000 euro/an) – va aduce la buget 90 milioane lei

-Scăderea plafonului de salariu din construcții, agricultură și industrie alimentară, pentru primirea de facilități la 10.000 lei (în prezent este 30.000 lei) – va aduce la buget 800-850 mil lei în plus

-Creșterea la 40% a impozitării câștigurilor din jocurile de noroc – va aduce la buget 1-1,5 miliarde lei în plus

-Eliminarea deducerii de 40% pentru impozitele din chirii – va aduce la buget aprox. 200 milioane lei în plus

– Limitarea beneficiilor extra-salariale la maximum 30% din valoarea salariului de încadrare – va aduce la buget 25-100 milioane lei în plus

– Plafoane multiple pentru contribuțiile sociale, ale celor cu venituri extrasalariale – va aduce la buget 140-150 milioane lei în plus

– Nivelul veniturilor salariale care pot beneficia de deduceri personale crește de la 3.600 lei brut la 4.550 lei brut, însă cuantumul deducerilor va crește foarte mult și va fi legat de salariul minim – va însemna 2,5 miliarde lei în minus ca și cheltuieli bugetare

– Impozite locale între 0,1-0,2% pentru clădiri rezidențiale și 1-1,3% pentru proprietăți nerezidențiale – va aduce la bugetele locale 3-4 miliarde lei.”

Comentarii