stiri Braila – debraila.ro

Ponta vrea ca Tudose sa renunte la mandatul de europarlamentar | Tudose: „Daca isi doreste sa vedem cine pe cine ajuta politic, eu sunt pregatit sa candidez ca deputat independent la Braila. El are curajul sa faca asta la Gorj? Ultima data a luat 9%”

Razboiul dintre fostii premieri Victor Ponta si Mihai Tudose pare a fi departe de final. Acum, Ponta ii cere politicianului brailean sa renunte la mandatul de europarlamentar, acuzandu-l, prin intermediul unui comunicat de presa, ca „a plecat din partid atunci cand a negociat voturile pentru instalarea Guvernului Orban”.

Conflictul dintre cei doi a fost declansat de hotararea unui grup de parlamentari ProRomania de a vota Guvernul PNL si a pune astfel capat interimatului Vioricai Dancila la Palatul Victoria, Tudose sustinand public demersul.

„Intrucat acum este sustinator al PNL, asteptam sa dea dovada de minima onoare si bun simt, iar in acest sens sa redea partidului mandatul de europarlamentar!” – ProRomania

In replica, fostul premier ii lanseaza o provocare lui Ponta, invitandu-l sa candideze ca independent la alegerile parlamentare, in propriul fief, in judetul Gorj, amintind ca ProRomania, la europarlamentare, s-a clasat pe locul V in Gorj. Totodata, Tudose a mai precizat ca ar fi votat Guvernul Orban daca era parlamentar. 

„El m-a facut pe mine europarlamentar… Pai, hai sa comparam un pic rezultatele. El, cap de lista la Pro Romania, fost premier 4 ani si presedinte de partid a luat 9 si ceva la suta la Gorj… Pana la urma, eu n-am plecat de la Pro Romania, el ma tot împinge pe scari. (…) Revenirea la vechile metehne, sa spuna minciuna dupa minciuna ca sa acopere prima minciuna nu îi face deloc bine. Sa încerce sa nu mai minta sau macar sa înceapa cu mai puțin, sa vada ca nu este asa de rau. si, daca, fara aroganta o spun, isi doreste sa vedem care pe cine ajuta politic, eu sunt pregatit sa candidez pentru un mandat de deputat independent la Braila. El are curajul sa faca asta la Gorj? Ultima data a luat 9%, ceea ce nu-i ajungea nici pentru jumatate de mandat. De aici si disperarea, ca de aici a deraiat”, a declarat Mihai Tudose pentru stiripesurse.ro.

Europarlamentarul a mai adaugat faptul ca „sansa ProRomania este ca Victor Ponta sa faca un pas in spate”.

Tudose ii cere DEMISIA lui Ponta: “Ca sa nu te mai deranjam…” | “Scoala lui Dragnea – cine nu e de acord cu mine, e exclus din partid”

Tudose i-a stricat cartile lui Ponta: europarlamentarul brailean n-a vrut ca Dancila sa mai ramana premier interimar | 7 parlamentari ProRomania au votat Guvernul Orban

Comentarii