stiri Braila – debraila.ro

Nechita, candidat independent CJ: „Mulți dintre consilieri nu citesc absolut deloc mapa, ei vin setați de la partid cu ceea ce au de făcut!”

Ovidiu Nechita, candidat independent la Consiliul Județean Brăila și la președinția CJ, sustine că sunt mai multe probleme în ceea ce privește funcționarea instituției amintite, care ar trebui rezolvate în următorul mandat.

În opinia lui Nechita, pentru a avea un Consiliu Județean care să funcționeze la maximă capacitate, competent și performant, „avem nevoie ca toată echipa aparatului de specialitate a Consiliului Județean Brăila și toți consilierii județeni să se implice cu aceeași dăruire și cu toată responsabilitatea funcției pe care o deține fiecare. Din păcate, în prezent nu există așa ceva; nu sunt decât câteva persoane care sunt vocale și implicate – printre care m-am numărat și eu – în CJ”.

Un alt lucru în neregulă care ar trebuie remediat, potrivit lui lui Nechita, se referă la „excluderea celor care au ocupat funcții în CJ pe criterii ce nu țin de competență, de performanță și de afinitate. Știți foarte bine că la un moment dat am și spus că vor veni în CJ, vor fi angajați chiar fini sau nași de baroni locali, lucruri care s-au și întâmplat.

Consider că răul trebuie smuls din rădăcini. Acest lucru îl voi susține pe toată perioada cât voi fi în administrația publică locală.

Referitor la sedințele de Consiliu Județean, doresc să dezbatem asumat probleme în strictă concordanță cu legile în vigoare, să nu se mai omită voit sau nu detalii ce schimbă soarta întregului proiect. Așa cum fac de fiecare dată, eu vin documentat și invoc legile în vigoare, pe care toți trebuie să le respectăm întocmai, indiferent de funcția ocupată.

Știți foarte bine că în primele ședinte ale actualului mandat veneam și explicam în plen că legile sunt încălcate, invocam acele legi; greșeala mea poate a fost că nu am venit cu legile la mine, ca să demonstrez că e întocmai cu ceea ce spun. În cea de a doua parte a mandatului mi-am permis să vin cu acele legi tocmai pentru a le citi înainte de a supune la vot unele proiecte.

Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar lucrul ăsta s-a întâmplat și se întâmplă de fiecare dată: mulți dintre consilieri nu citesc absolut deloc mapa, ei vin setați de la partid cu ceea ce au de făcut. Ei votează în necunoștință de cauză”.

Comentarii