stiri Braila – debraila.ro

FOTO | Bulevardul Independenței. O nouă față | Primarul: „Este aproape de final, înainte de termen” | În două săptămâni, vor funcționa și fântânile iluminate cu LED RGB

Lucrările de modernizare de pe Bulevardul Independenței, începute în urmă cu doi ani de zile,se apropie de final. Procesul verbal de recepție ar urma să fie semnat în aproximativ două săptămâni, înainte de termenul din contract. Atunci, vor fi puse în funcțiune și cele două fântâni iluminate cu LED RGB.

Primarul Marian Dragomir a vorbit recent despre proiectul care, după cum se observă deja, a schimbat total fața Bulevardului Independenței. Este cel mai mare proiect finanțat cu fonduri europene, cu o valoare de peste 18 milioane de euro, din ultimii ani.

„Proiectul se află într-o stare foarte avansată, aproape de final, înainte de termen. Se montează gazonul, pe ultima sută de metri… ultima porțiune din bulevard. Apoi, așa cum am promis la început, vom aduce de la pepiniera Seroplant trandafirii pe care i-am salvat și i-am replantat. Vom aduce înapoi trandafirii și vom completa și cu alți trandafiri. Pe gazon vor există marcaje pentru pomi și trandafiri și se va decupa gazonul. Vom planta după montarea gazonului pentru că proiectul se încheie și încă nu este perioada de plantare”, a declarat Dragomir în cadrul unei conferințe de presă.

Primarul a subliniat faptul că deficiențele semnalate pe șantier, cum ar fi unele dale sparte sau mobilierul stradal vandalizat, vor fi remediate până la semnarea procesului verbal de recepție a lucrărilor.

Totodată, sursa citată a explicat că au existat numeroase situații în care cetățeni, inclusiv persoane de vârstă a treia, au fost surprinși în timp ce distrugeau bănci, sustrăgeau șuruburi sau chiar tăiau cabluri. Au existat și cazuri în care piese de mobilier stradal, precum coșuri de gunoi sau suporți pentru bicicletă, au fost scoase de la locul lor și aruncate pe spațiul verde.

Întorcându-ne la lucrările de modernizare a bulevardului Independenței, odată cu semnarea procesului verbal de recepție, vor fi puse în funcțiune și cele două fântâni iluminate cu LED RGB – corabia și globul. Deja au fost făcute probe.

Fântâna-corabie este cu adevărat spectaculoasă, fiind compusă din două bazine circulare, poziționate în partea din față și spate și care comunică între ele printr-un „curs de apă” cu o lățime de 1,15m și lungime de 15 m.

În bazinele din față și spate sunt prevăzute 14 jeturi tip „geyser” care vor crea valuri pentru a simula o barcă în mișcare.

Luminile LED RGB vor ilumina multicolor jeturile tip ”geyser” și suprafața celor două bazine pe perioada nopții. Banda LED RGB va ilumina ”cursul de apă” pe toată lungimea acestuia.

Printre modernizările aduse Bulevardului Independenței se numără: refacerea sistemului rutier destinat transportului în comun – tramvaie; înlocuirea stâlpilor, firului contact şi sistemul de prindere al acestuia; modernizarea staţiilor de tramvai; modernizarea părţii carosabile destinate traficului de autovehicule; înfiinţare de piste pentru biciclişti; modernizarea trotuarelor şi aleilor din parc.

Comentarii