stiri Braila – debraila.ro

FĂRĂ PERMIS și BĂUT, un brăilean a intrat cu o mașină NEÎNMATRICULATĂ într-un gard | CONTROL JUDICIAR, după 24 de ore în spatele gratiilor

Inconștiență maximă! Un brăilean din comuna Mărașu, aflat în stare de ebrietate și fără permis de conducere, s-a urcat la volanul unei mașini și s-a oprit în gardul unei case. Autoturismul nu era înmatriculat. Inițial, individul a fost reținut pentru 24 de ore, iar apoi a fost pus sub control judiciar.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. I-au fost recoltate mostre biologice la spital, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, rezultatul prelucrării mostrelor biologice de sânge indicând o valoare de 1,60 g/l alcool pur în sânge.

Mai mult decât atât, în urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, a rezultat faptul că individul nu deține permis de conducere, iar autoturismul condus nu este înmatriculat.

Astfel, polițiști din cadrul Biroului Rutier l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, iar pe 13 octombrie l-au prezentat procurorului.

„Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila a admis propunerea fomulată de organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Brăila și a dispus măsura controlului judiciar față de acesta, pentru o perioadă de 60 de zile”, a transmis Poliția.

Comentarii