stiri Braila – debraila.ro

Exclusiv | Un judecător brăilean CRITICĂ DUR și IRONIZEAZĂ procurorii care au vrut să închidă un dosar cu victimă de 78 de ani: „LIPSĂ DE RESPONSABILITATE! Creează premise reale de încurajare a fenomenului infracţional”

Alin CRISTEA

„Soluţia de renunţare denotă lipsă de responsabilitate a organelor judiciare!”, este concluzia unui magistrat de la Judecătoria Brăila, care a respins, în urmă cu o săptămână, cererea de confirmare a renunțării la urmărirea penală într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Însurăței.

Mai exact, procurorul de caz, cu girul șefului unității de parchet, procurorul Gheorghe Velea, a considerat faptul că nu există interes public în continuarea efectuării urmăririi penale față de un suspect care, profitând de vulnerabilitatea si naivitatea unei persoane de 78 de ani, a furat din casa victimei suma de 1.000 de lei, pensia pe care o primise cu doar câteva zilei înainte. Mai mult decât atât, individul a recunoscut săvârșirea faptei.

Cu toate acestea, procurorul de caz a apreciat faptul că „infracţiunea sesizată există, însă nu există interes public în continuarea acţiunii penale împotriva autorului”, iar „o soluţie de netrimitere în judecată realizează mai eficient scopul preventiv educativ al legii penale”.

Soluția de renunțare la urmărirea penală a fost dispusă după trei luni de la furt.

În cele din urmă, judecătorul a respins cererea de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală și a trimis cauza la procuror pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală.

Judecător: „Nu prezintă, în mod surprinzător, în accepţiunea procurorului de caz şi a procurorului ierarhic superior, interes public

În motivarea soluției de respingere a cererii, magistratul de la Judecătoria Brăila l-a criticat în termeni duri pe procurorul de caz și chiar l-a ironizat. Totodată, și șeful Parchetului de pe lângă Judecătoria Însurăței, procurorul Gheorghe Velea, cel care a verificat sub aspectul legalității și temeiniciei ordonanța prin care procurorul de caz a dispus renunțarea la urmărirea penală, a fost vizat de judecător.

În total dezacord cu aprecierile procurorului, judecătorul apreciază că, prin raportare la toate elementele de fapt din prezenta cauză, soluţia de renunţare denotă lipsă de responsabilitate a organelor judiciare. Interesul public este unul major. (…) Toate aceste împrejurări de fapt (n.r. faptul că suspectul a profitat de vulnerabilitatea persoanei de 78 de ani şi i-a furat pensia), nu prezintă, în mod surprinzător, în accepţiunea procurorului de caz şi a procurorului ierarhic superior, interes public pentru ca procesul penal să poată continua. (…) Judecătorul aminteşte organelor de urmărire penală că noțiunea de pericol public nu trebuie apreciată doar din punctul de vedere al limitelor de pedeapsă sau al valorii prejudiciului creat”, a notat judecatorul, potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de DEBRAILA.ro.

În același timp, magistratul a subliniat faptul că procurorul nu i-a impus suspectului şi obligații prin soluția renunțării la urmărirea penală, deși avea posibilitatea să o facă. Referirea este la „obligația de a înlătura consecinţele faptei penale, a repara paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a acesteia”.

„Procurorul de caz nu a avut în vedere şi această posibilitate, apreciind, probabil, prea aspră pentru persoana suspectului, dar fără a avea în vedere situaţia concretă a persoanei vătămate, care devine astfel lipsită de orice protecţie de partea organelor judiciare. (…) Lejeritatea cu care organele de cercetare penală uzează de soluţia renunţării la urmărirea penală în situaţii precum cea de faţă, creează premise reale de încurajare a fenomenului infracţional”, mai arată magistratul de la Judecătoria Brăila.

Nu este pentru prima oară când Parchetul de pe lângă Judecătoria Însurăței dispune soluții de renunțare la urmărirea penală care sunt infirmate de judecători. DEBRAILA.ro a scris despre alte două astfel de cazuri:

Exclusiv | Parchetul Însurăței a vrut să ÎNCHIDĂ un dosar de VIOLARE DE DOMICILIU

Exclusiv | Cum l-a pus la punct un JUDECATOR pe PROCURORUL care a vrut sa inchida un dosar de furt cu victima de 85 de ani

Comentarii