stiri Braila – debraila.ro

Exclusiv | Procurorii cer închisoare PE VIAȚĂ pentru brăileanul care și-a UCIS cumnata gravidă în 9 luni. Monstrul din Măxineni își așteaptă sentința: „S-a speriat și accidental a intrat în vârful cuțitului!”

S-a încheiat cercetarea judecătorească în dosarul crimei de la Măxineni, iar Tribunalul Brăila urmează să pronunțe sentința, cel mai probabil, pe 7 martie. La sfârșitul anului 2021, Nicolae Petrea, pe atunci de 30 de ani, a ucis-o cu sânge rece pe concubina fratelui sau, gravidă în luna a noua.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, care instrumentează dosarul de omor calificat și distrugere prin incendiere, a cerut instanței să-l condamne pe individ la pedeapsa cu detenţiune pe viaţă pentru infracţiunea de omor calificat, potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de DEBRAILA.ro.

Având ultimul cuvânt, Petrea a susținut în fața judecătorului că „nu este nici o probă la dosar” care să arate că a comis fapta de omor calificat, respectiv că a avut intenţie să îi curme viața femeii. Practic, acesta susține că trebuie condamnat pentru ucidere din culpă, nu pentru omor calificat.

„Victima s-a speriat şi accidental a intrat în vârful cuţitului”, ar fi spus bărbatul, deși probele de la dosar îl contrazic.

Moartea Georgianei

În noaptea de 20 spre 21 octombrie 2021, Petrea a vrut să incendieze casa în care locuia împreună cu tânăra – fratele acestuia fiind plecat în străinătate, la muncă. Georgiana l-a surprins chiar în timp ce încerca să dea foc, moment în care a apelat 112.

Văzând că anunță incidentul, bărbatul a atacat-o pe tânăra care peste doar câteva zile urma să-și țină fetița din pântece în brațe. Într-o curte din spatele casei, a înjunghiat-o de două ori în zona inimii, folosind un cuțit de bucătărie, iar apoi a încercat să-și pună capăt zilelor cu același cuțit.

Nicolae Petrea a fost transportat la spital și operat, medicii reușind să îi salveze viața.

Comentarii