stiri Braila – debraila.ro

Exclusiv | PEDEAPSA pentru preotul prins BĂUT la volan: o AMENDĂ pe care nici nu trebuie să o plătească

Sentință în cazul preotului catolic prins băut la volan și gonind cu 126 km/h, caz despre care DEBRAILA.ro a scris în octombrie 2023. Este vorba despre Cristian Pușcașu (foto), preot vicar la biserica romano-catolică „Adormirea Maicii Domnului” de pe Calea Galați.

Judecătoria Brăila l-a condamnat, pe 20 februarie, la pedeapsa amenzii penale, magistratul dispunând, totodată, și amânarea aplicării pedepsei, care este una din cele mai blânde forme de tragere la răspundere penală – iar principalul efect constă în neaplicarea pedepsei stabilite.

Mai exact, preotul nu este obligat să plătească amenda în valoare de 1.350 de lei.

Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de DEBRAILA.ro, magistratul de la Judecătoria Brăila a avut în vedere, atunci când a stabilit pedeapsa amenzii penale, faptul că „alcoolemia este apropiată de limita permisă de lege – 0,80 g%”, inculpatul nu are antecedente penale și că „este preot, slujind la mai multe parohii”.

„Ca modalitate de aplicare, instanţa va dispune amânarea aplicării amenzii astfel stabilite pe un termen de supraveghere, apreciind că pedeapsa astfel stabilită şi amânată îşi va atinge scopul. Stabileşte pedeapsa amenzii în valoare de1 350 lei- 135 zile x 10 lei / zi pentru inculpat”, se arată în motivarea instanței.

S-a împărtășit cu „50 ml vin alb” și

a consumat „circa 5 beri a câte 500 ml fiecare”

Preotul Cristian Pușcașu a fost tras pe dreapta de polițiștii de la Serviciul Rutier pentru că fusese înregistrat de radar cu 126 km/h pe drumul național 2B.

Când discutau cu bărbatul, oamenii legii au simțit mirosul de alcool și, astfel, l-au testat cu aparatul alcotest, rezultând valoarea de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cristian Pușcașu și-a recunoscut fapta în fața anchetatorilor. A susținut că se întorcea de la o biserica din județ, unde oficiase o slujbă și, conform propriei declarații, se împărtăşise cu 50 ml vin alb.

Totodată, cu mai puțin de 12 ore de la momentul când a fost tras pe dreapta, preotul a consumat „circa 5 beri marca Tuborg, a câte 500 ml fiecare”, în timp ce se afla în casa parohială de lângă biserica de pe Calea Galați, unde își are domiciliul profesional.

„A menţionat că, după consumul de băuturi alcoolice, a condus autoturismul pe drumurile publice. A recunoscut infracţiunea comisă. Cu prilejul audierii ca inculpat, i s-au adus la cunoştinţă valorile din buletinul de analiză toxicologică, pe care nu le-a contestat. Nu a avut probe de propus în apărarea sa”, a notat procurorul de caz.

Până să fie trimis în judecată, preotul a depus la procuror mai multe caracterizări şi recomandări ale altor preoţi care arată că această conduită a fost un fapt izolat, nu un stil de viaţă şi că este un membru al comunităţii respectat de enoriaşi.

Interesant este faptul că Pușcașu a solicitat încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei care a fost respins de procurorul de caz.

Comentarii